Piesa „Chirița în provincie” a fost scrisă de inegalabilul Vasile Alecsandri și jucată frumos pe scena Teatrului Național „Eugene Ionesco”, de actori talentați. Regia spectacolului aparține lui Petru Vutcărău. Piesa este în 2 acte, cu o pauză.

Mereu actual, cu umor debordant și cu o abundență de situații și aluzii la realitățile social-politice ale vremii, piesa „Chirița în provincie” este cel mai longeviv spectacol din Republica Moldova se joacă și astăzi cu sălile pline, chiar și după 29 de ani. Am fost de 3 ori la acest spectacol acum aproximativ 15 ani și m-am bucurat foarte mult că administrația Teatrului Național „Eugene Ionesco” a decis să readucă publicului acest spectacol. Anul acesta am fost de 2 ori la spectacolul sus-menționat și de fiecare dată, sălile erau pline, iar piesa bine jucată.

Decorul reprezintă „o ogradă de curte boierească la ţară”, având în stânga locuinţa personajului principal, Chiriţa Bârzoi, în dreapta „o canape de iarbă” (pentru exterior), iar în spate gardul şi poarta, satul zărindu‑se în fundal.

Câţiva ţărani solicită Chiriţei, aflată pe cal, să li se facă dreptate, întrucât fiul ei, Guliţă „o ucis un viţăl la vânat”, „o dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie”, respectiv cu ţigara, spune altul, sau a fost prins de al treilea „ţinând calea” fiicei lui, Măriuca. Drept răspuns, Chiriţa socoteşte că „Bine v‑o făcut sufleţălu!… De ce nu vă păziţi viţăii şi Măriucele?”.

Chiriţa cheamă un servitor, pe Ion, ca să o ajute să coboare de pe cal, altfel urmând a rămâne să stea „toată zâua călare ca un jandar”, declară ea. Piesa reflectă realitatea vieții din acele timpuri, deși în acest spectacol, regizorul Petru Vutcărău a decis să personalizeze piesa cu realitatea socio-politică din țara noastră, făcând referință la persoane politice, justiție și fugarii din țară. Dar, totodată, a păstrat elementele scrise de Vasile Alecsandri.

Cucoana Chirița manifestă speranţa ca soţul ei, Grigori Bârzoi, să fie numit ispravnic, scop în care acesta din urmă se afla în capitala Moldovei, la Iaşi. Odată ce a fost avansat în funcție, Chirița ordonă să se facă bagajele și să plece la Iași. Odată ajunși acolo, se schimbă multe și Chirița deja urmărește moda vremii. Spectatorii intră în pielea personajelor, fiind în același timp spectatori, înțeleg sensul piesii din perioada aia a vremii, dar și dramaturgul Vasile Alecsandri a reușit să scrie piesa la superlativ.

Un spectacol minuntat, cu actori talentați. Sunt sigură că spectatorii au multe de învățat din acest spectacol. Multe aspecte ale vieții au fost ilustrate din viața de zi cu zi, limbaj, atitudine, ironie, stil și nu în ultimul rând abordarea realității social-politice ale timpurilor.

Distribuie articolul: