Craterul apărut în Chile și-a dublat în doar câteva zile dimensiunea, devenind suficient de mare cât să „înghită” Arcul de Triumf din Paris. Potrivit Reuters, în aceste condiții, oficialii din regiune au emis un ordin pentru oprirea lucrărilor la o mină de cupru din apropiere.



Craterul, care a apărut pe 30 iulie, are acum un diametru de 50 de metri și este adânc de 200 de metri.

Într-un spațiu atât de uriaș ar putea să încapă șase statui de dimeniunea celebrei Hristos Mântuitorul de la Rio de Janeiro, puse cap la cap și cu brațele întinse.

Serviciul Național de Geologie și Mine a anunțat weekendul care tocmai s-a încheiat că încă investighează cauza apariției dolinei uriașe care a apărut lângă mina Alcaparrosa exploatată de compania canadiană Lundin Mining, la aproximativ 665 km nord de Santiago.

Pe lângă faptul că a ordonat oprirea tuturor lucrărilor, serviciul de geologie și minerit a declarat că declanșează un „proces de sancționare”, însă fără a oferi alte detalii.

Compania Lundin Mining nu a mai făcut nicio precizare. Săptămâna trecută a transmis că nicio persoană nu a fost rănită și că face cercetări pentru a stabili cauzele incidentului.

Inițial, gaura din apropierea orașului Tierra Amarilla măsura aproximativ 25 de metri în diametru, iar apa era vizibilă în partea de jos. Totodată, oficialii locali sunt îngrijorați că mina Alcaparrosa ar fi putut inunda subteranul, ceea ce ar duce la o destabilizare a terenului din toată zona.

Distribuie articolul: