Controversa legată de punctajul acordat de juriul de specialitate la concursul Eurovision 2022 s-a extins inclusiv în Ucraina, țara câștigătoare. Ministrul ucrainean al culturii, Oleksandr Tkacenko, și-a exprimat, duminică, regretul și „rușinea” că juriul din Kiev nu a acordat nicun punct concurenților din Polonia și Lituania, două țări care sprijină ferm Ucraina în războiul cu Rusia.

„O asemenea evaluare nu reflectă adevărata noastră atitudine față de voi, prietenii noștri cei mai apropiați din Europa. Este o adevărată rușine să acordăm 0 puncte Poloniei și Lituaniei. Ucrainenii vă dau 12 puncte!”, a scris ministrul ucrainean pe Facebook.

Juriile din Polonia și Lituania acordaseră, în schimb, maximul de puncte – 12 – Ucrainei. Ucraina a câștigat sâmbătă seară concursul Eurovision 2022 desfășurat în Italia, grație votului telespectatorilor, care a răsturnat ierarhia ce fusese stabilită prin votul juriilor de specialitate din cele 40 de țări, potrivit digi24.ro.

Înainte de a trece la votul telespectatorilor – care a cântărit 50 la sută –  punctajele obținute de la juriile de specialitate clasau pe primele locuri Marea Britanie, Spania și Suedia. Ucraina era abia pe locul patru, însă telespectatorii din întreaga Europă au votat masiv – prin SMS sau printr-o aplicație pe internet – în favoarea trupei Kalush Orchestra, propulsând-o în final în fruntea clasamentului, la o diferență semnificativă de puncte față de următoarea clasată, Marea Britanie.

Juriul din Ucraina a acordat, de altfel, maximul de puncte de care dispunea – 12 – pentru Marea Britanie. Iată cui a acordat celelalte puncte (căsuțele cu verde): Portugalia, Olanda, Grecia, Elveția (țară care la votul publicului nu a obținut niciun punct), Azerbaidjan, Suedia, Australia, Armenia, Cehia.

votul juriului din ucraina

Cum a început scandalul jurizării de la Eurovision

Votul la Eurovision a fost perceput în ultimii ani ca fiind unul profund politic, fiind contaminat de simpatiile și alianțele regionale dintre țări. Tocmai de aceea, introducerea votului publicului a răsturnat rezultate care de multe ori erau previzibile.

Concursul de anul acesta – desfășurat în umbra războiului din Europa – a fost marcat de o controversă legată de un anunț al organizatorului, EBU, care a intervenit sâmbătă noaptea, la încheierea concursului. Potrivit unui comunicat, EBU a descalificat juriile din șase țări (printre ele s-ar număra și România) pe motiv că ar fi observat unele „nereguli” și le-a înlocuit cu un „agregator” de scoruri.

Decizia, insuficient explicată, a stârnit nedumerire. România, prin televiziunea publică, a denunțat o schimbare a regulilor în timpul jocului și a precizat că acordase maximum de puncte Moldovei, nu Ucrainei așa cum s-a anunțat la Torino. La rândul ei, trupa Zdob și Zdub din Republica Moldova a afirmat că i-au fost anulate voturi de către EBU.

Pe de altă parte, Italia a anunțat că a depistat tentative de atacuri informatice ale unor hackeri proruși în timpul finalei Eurovision, în condițiile în care Rusia a fost exclusă de la concursul Eurovision de anul acesta, ca urmare a invadării Ucrainei.

Mesajul ministrului ucrainean al culturii

„Vreau să mă adresez celor mai apropiați prieteni ai noștri din Europa, Polonia și Lituania, și să îmi exprim poziția personală cu privire la evaluarea pe care juriul din Ucraina a dat-o Poloniei și Lituaniei. Această evaluare nu reflectă în niciun fel atitudinea noastră reală față de voi, cei mai apropiați prieteni ai noștri din Europa.

Da, britanicii au fost cool și au ieșit pe locul doi. Dar să dai polonezilor și lituanienilor 0 puncte este foarte rușinos. Poporul ucrainean v-a acordat 12 puncte! Sprijinul vostru pentru Ucraina este de neprețuit. Recunoștința și afecțiunea noastră față de voi este aceeași.

Concursul nu este politic, nu este vorba de politică – este vorba de prietenie, de valori comune, de un sprijin cuprinzător în toate sferele. Și sper ca așa să fie pentru mulți, mulți, mulți ani de acum încolo.

Dragi națiuni poloneză și lituaniană, vă suntem atât de recunoscători, victoria noastră este comună: atât la Eurovision, cât și înfrângerea inamicului”, a scris pe Facebook Oleksandr Tkacenko, ministrul culturii din Ucraina.

Distribuie articolul: