Problemele din acest sezon agricol, cauzate în special de războiul contra Ucrainei, a dat peste cap și exporturile de cireșe din Republica Moldova. Dacă până anul trecut, mai bine de 90 la sută din marfă ajungea în Rusia și Belarus, acum accesul pe piețele din cele două țări este extrem de anevoios. Ca să ajunsă în cele două țări transportatorii au nevoie de 10 zile, de trei ori mai mult decât până la începutul războiului.

În aceste condiții, producătorii moldoveni vor să cucerească noi piețe de desfacere pentru a-și vinde marfa. De exemplu, anul acesta cireșele moldovenești vor fi exportate, pentru prima dată, în Olanda. Primul lot a ajuns deja, iar de luni cireșele vor fi expuse pe rafturile magazinelor.

Într0o din raionul Dubăsari, e forfotă în aceste zile. Oamenii culeg cireșe și le aranjează cu grijă în lăzi. O parte din fructe ar urma să ajungă în Olanda, deocamdată fiind vorba de un lot de probă, potrivit tv8,md.

„Am analizat piața internațională și am am aflat că și Republica Moldova produce cireșe. Căutam potențiali producători de cireșe. Iar când am venit prima data în Republica Moldova ne-am uimit de calitate. Suntem satisfăcuți de culoarea cireșelor de aici. În Olanda ne place cireșe de culoare mai închise, iar aceste cireșe sunt potrivite pentru consumatorii din Olanda. ”

Pentru ca cireșele să își facă loc pe piața UE, producătorii moldoveni trebuie să dețină certificate de conformitate, care demonstrează calitatea mărfii, ne spune administratoarea companiei care deține livezile.

Ne recertificăm al treilea an. Certificatul pe care îl deținem este GLOBAL G.A.P și GRASP. Pentru a primi acest certificat trebuie să întrunești mai multe conformități. În primul rând sunt cerințele calității, rezidurile, sunt peste 200 de puncte”.

Compania Marianei Pîslaru gestionează 50 de hectare de livezi de cireșe. Întreprinderea se laudă și cu două soiuri moderne, solicitate pe piețele Uniunii Europene. Pe lângă Olanda, exportatorul străin spune că cireșele moldovenești vor ajunge și în alte țări.

„Vom exporta cireșele în Germania, Belgia și piețe. Se vor afla și în supermarketuri, dar și în piețe. Acum verificăm sorturile de cireșe, abia începem procesul, astfel vom vedea cum vor fi vânzările în Olanda, mult contează asta.”

Proprietarii de livezi au început să se orienteze spre alte piețe de desfacere după ce piețele tradiționale – Federația Rusă și Belarus – au devenit mai greu de accesat, din cauza costurilor mai mari pentru transport.

„Toată diferența de preț este transportul, din cauza războiului din Ucraina. Știți foarte bine prin câte țări trece cireașa noastră până a ajunge la un consumator din Rusia, dar ne isprăvim.  

„Avem o explozie la prețurile de transport, au crescut de 5 ori, chiar mai mult, comparativ cu prețurile care erau înainte de război. Înainte un camion din Republica Moldova parcurgea trei rute pe lună, în prezent, doar o rută reușește să ajungă.”

Potrivit responsabililor de la Moldova Fruct, în pofida scumpirii, oricum jumătate din roada de cireșe este exportată în Federația Rusă. În top urmează Belarus, apoi Ucraina.

„În urma statisticii realizate vinerea trecută, au fost au fost exportate 5.100 de tone de cireșe. (musca) 50 de procente au fost exportate către Federația Rusă, 34 de procente către Belarus, către Ucraina, România și deja în Țările Baltice.”

Anul trecut, Republica Moldova a exportat 6.400 de tone de cireșe. Toate exporturile s-au efectuat doar în lunile iunie și iulie. Cele mai mari prețuri medii au de pe piața europeana au fost oferite de Franța cu o valoare de 3,1 de dolari pentru un kilogram de cireșe. Iar cel mai mic preț a fost oferit de piața ucraineană – de numai 0,4 dolari pentru un kilogram.

Distribuie articolul: