Peste 8000 de copii din familii defavorizate din Chișinău vor primi în acest an câte 700 de lei pentru pregătirea de școală. Autoritățile municipale anunță că prima tranșă de bani a fost deja transferată pe conturile Poșta Moldovei. 

Asftel, solicitanții care au depus dosarele în lunile aprilie – mai (tranşa întâi) vor putea accesa ajutorul financiar.

Este vorba despre beneficiarii din clasele a II – IX și a XI – XII. În această primă etapă, 6.423 de copii vor primi ajutor din partea Primăriei Chișinău, iar pentru acest scop din bugetul municipal au fost alocate 4,5 milioane de lei.

Cea de-a doua etapă va începe în luna septembrie si vor fi eligibili elevii claselor a I-a, V-a și a X-a.

TV8 amintește că beneficiarii de ajutor material unic pentru pregătirea de școală sunt:

  • Familiile fără venituri sau cu venituri mici
  • Familiile cu mulți copii
  • Familiile monoparentale
  • Familiile în care unul din părinți are grad de dizabilitate
  • Familiile în care a fost instituită tutelă/curatelă (cu părinți decedați, lipsiți de drepturile părintești sau care și-au pirdut capacitatea de muncă).

Ajutorul material poate fi ridicat de la ”Poșta Moldovei” de către părinți sau o persoană împuternicită legal, cu buletinul de identitate.

Distribuie articolul: