Statele Unite au anunțat miercuri un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei și a unor persoane apropiate de liderul de la Kremlin, printre care au menționat și „copiii adulți ai președintelui Putin”. Deși vorbește foarte rar despre familia sa, se cunoaște că Vladimir Putin are două fiice, care se țin departe de viața publică. Se știu puține lucruri despre ele, însă din cât s-a descoperit până acum, ele au studii superioare și trăiesc lipsite de orice grijă materială. Mai nou, au apărut speculații și despre o a treia fiică a lui Vladimir Putin.

Identitatea fiicelor lui Vladimir Putin, care au fost incluse de Statele Unite pe lista sancțiunilor ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, nu a fost niciodată confirmată de liderul de la Kremlin și nu există fotografii oficiale ale lor, scrie The Guardian, care mai arată că până și numărul copiilor lui Putin este subiect de speculații.

Oficial, Putin are două fiice, Maria și Katerina, din căsătoria cu Ludmila Putina, fostă stewardesă Aeroflot, de care a divorțat în 2013 (este primul lider rus care divorțează, de la Petru cel Mare, în 1698).

Putin vorbește foarte rar despre copiii lui. În 2015, spunea că fiicele sale nu au plecat din țară, cum se specula, scrie digi24.ro

„Trăiesc în Rusia. Au fost educate doar în Rusia. Sunt mândru de ele; continuă să sudieze și să muncească. Fetele mele vorbesc fluent trei limbi europene. Nu discut niciodată despre familia mea cu nimeni”, declara Putin la conferința anuală de presă.

Ele nu au fost niciodată copii-vedetă, nu le-a plăcut să fie în centrul atenției. Își văd de viața lor”, mai preciza liderul rus, adăugând că fetele „se află la primii pași în carieră” și că „nu fac politică sau afaceri”. 

Între timp, ambele au intrat în afaceri.

Katerina Tihonova – master în fizică și matematică, miliarde în afaceri cu oligarhia

Wedding picture of Kirill Shamalov and Katerina Tikhonova, alleged daughter of Vladimir Putin

Katerina Tihonova, 35 de ani, fata cea mică, s-a născut la Dresda, în 1986, când Putin lucra ca spion KGB în fosta Republică Democrată Germană. Fata, care a păstrat numele bunicii materne, Tihonova, a studiat la universitățile din St. Petersburg și din Moscova, având master în fizică și matematică.

Pe lângă studiu, Katerina este pasionată de cultura japoneză și dans acrobatic – rock’n’roll (în 2013 ea și partenerul ei au ieșit pe locul 5 la campionatul mondial din Elveția).

Înregistrările de la competițiile de dans, comparate cu fotografiile de pe site-ul Universității de Stat din Moscova, unde lucrează, au ajutat în 2015 la stabilirea faptului că ea este fiica lui Putin.

Katerina s-a măritat cu Kirill Șamalov, fiul mai mic al lui Nikolai Șamalov, confident apropiat al lui Putin și co-proprietar al Băncii Rusia, pe care SUA o consideră „banca personală” a înalților oficiali de la Kremlin. Kirill a fost anagajat șeful departamentului juridic pentru activități externe de la Gazprom în 2002, când avea 20 de ani.

Cei doi s-au căsătorit în 2013, iar petrecerea, care a ținut trei zile, a fost secretă, până când au apărut câteva fotografii „scurse” de la eveniment. Cuplul s-a despărțit în 2018, însă nu se cunosc date despre condițiile financiare ale separării.

La mai puțin de doia ani după nuntă, Șamalov a fost numit de Forbes drept unul din tinerii miliardari ai Rusiei, după ce a achiziționat 17% din compania petrochimică Sibur de la Ghenadi Timcenko, un aliat de-ai lui Putin, care a fost ulterior pus pe lista sancțiunilor.

O investigație Reuters din 2015 estima averea cuplului la peste 2 miliarde de dolari, inclusiv o vilă luxoasă în stațiunea franceză Biarritz.

Vila cu opt dormitoare de pe malul Atlanticului a fost ocupată de protestatari luna trecută, care au postat un video pe rețelele sociale, în care au declarat că „această casă a fost cumpărată cu bani furați de Putin și de mafia rusă”, anunțând că vor transforma casa în loc de cazare pentru refugiații din Ucraina.

Katerina a deținut mai multe funcții la Universitatea de Stat din Moscova, iar în 2020 a fost numită șefa institutului pentru inteligență artificială al universității, finanțat cu 1,7 miliarde de dolari.

Din echipa ei de consilieri de la universitate fac parte cinci apropiați de-ai lui Putin, incusiv doi foști ofițeri KGB care au fost vecini în același bloc din Dresda unde a crescut Katerina.

Maria Voronțova, medic endocrinolog cu penthouse în Amsterdam

Fiica cea mare a lui Vladimir Putin, Maria Voronțova, 36 de ani, este medic endocrinolog pediatric și studiază efectele hormonilor asupra corpului.

În 2019, Maria Voronțova, care trăiește într-un penthouse vizavi de Ambasada SUA din Moscova, a dat un interviu pentru televiziunea de stat din Rusia, în care a anunțat planuri pentru o investiție de 650 de milioane de dolari în vederea tratării cancerului.

În 2013, Maria s-a căsătorit cu un om de afaceri olandez născut în Rusia, Jorrit Faassen, iar cuplul locuiește într-un penthouse într-o zonă exclusivistă din Amsterdam. În 2014, câțiva dintre vecinii ei olandezi au cerut expulzarea ei din țară, după ce forțele pro-ruse au doborât zborul MH17, în care se aflau și 196 de olandezi, deaspura Ucrainei.

Un grup de olandezi din Amsterdam a făcut recent un apel la Maria să-i ceară tatălui ei să oprească războiul din Ucraina. Ei au amplasat o pancartă pe terenul care îi aparține fiicei lui Putin, pe care scrie: „La mai puțin de 2.000 km de bucata ta de pământ pe care e pace, tatăl tău decimează o țară întreagă și oamenii ei. Se pare că bătrânul nu poate fi oprit de călăi. Dar știm cu toții că relația dintre fiice și tați este altceva”.

Există o a treia fiică secretă?

Există speculații în Rusia că Putin are o a treia fiică, chiar mai secretă, dintr-o relație cu Svetlana Krivonogik, o femeie care ar fi crescut într-un apartament înghesuit din St. Petersburg și a lucrat ca femeie de serviciu.

Documentele Pandora Papers au scos la iveală că Svetlana Krivonogik, 46 de ani, a devenit proprietara unui apartament în Monaco, prin intermediul unei companii offshore care ar fi fost înființată la doar câteva săptămâni după ce a născut o fetiță, Luiza.

Kremlinul a respins zvonul că Luiza ar fi fata președintelui. Putin declarase cu o altă ocazie: „Am o viață privată și nu permit nimănui să se bage în ea. Trebuie să repectați asta”.

Distribuie articolul: