Chișinăul își exprimă interesul pentru deschiderea sau reorganizarea mai multor instituții de învățământ cu predare în limba română pe malul stâng al râului Nistru și în municipiul Bender. Într-un comunicat emis, Biroul politici de reintegrare anunță că interesul survine urmare a interesului manifestat de locuitorii din regiune, dar și a elevilor din Transnistria care optează pentru studii în limba română, în una din cele 8 școli cu predare în română din stânga Nistrului.

Conform sursei citate, în anul curent de studii se atestă, în continuarea, o tendință pozitivă de o ușoară creștere a numărului de elevi care aleg să își facă studiile în limba română în cele 8 instituții de învățământ. Astfel, Biroul anunță că în acest an au fost înmatriculați, în total, 1677 de elevi, comparativ cu 1650 (2021), 1573 (2020) și 1547 (2019).

Chișinăul afirmă că situația din cele 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană se află sub un control permanent atât din partea Ministerului Educației și Cercetării, cât și a Biroului politici de reintegrare, având prioritate absolută desfășurarea procesului educațional într-un mediu atractiv și sigur pentru copii, corpul didactic și administrația instituțiilor de învățământ.

Distribuie articolul: