Născut pe 24 septembrie 1999, Dzhambulat Khatokhov, la doar 3 ani a intrat în cartea recordurilor Guiness, drept „Cel mai gras copil din lume”. Tânărul s-a stins din viață la doar 21 de ani.

Anunțul despre decesul acestuia a fost făcut de președintele federației de sumo, Betal Gubjev: „S-a stins din viață recordmanul Guiness Book, primul luptător de sumo din Republica Kabardino-Balkară, Dzhambulat Khatokhov”. Acesta nu a precizat care a fost cauza decesului, însă presa din Rusia scrie că tânărul suferea de o afecțiune renală.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Губжев Бетал (@gubzhev_betal)

Dzhambulat Khatokhov s-a născut cu o greutate normală de 2,9 kg, iar la scurt timp acesta a început să adauge rapid în greutate, astfel la 1 an, copilul cântărea 12,7 kg, cât un copil de 4 ani, la 6 ani cântărea cât un adult – 89,7 kg, iar la 16 ani ajungând să cântărească peste 226 de kg. Mama acestuia a fost acuzată că ar fi contribuit la creșterea în greutate a acestuia, însă femeia a negat toate insinuările. Au fost efectuate mai multe investigații clinice și teste de laborator, inclusiv la steroizi (care au arătat un rezultat negativ), iar medicii nu au reușit să descopere cauza creșterii în greutate a acestuia. De mic copil a fost pasionat de sumo și nu a renunțat niciodată la acest sport.

În ultimii ani de viață, Dzhambulat Khatokhov s-a antrenat frecvent și chiar a reușit să scape de câteva zeci de kilograme, dar se pare că problemele de sănătate pe care le avea erau prea grave.