Cum ar fi să știi că organismul tău este capabil să se vindece singur? Fantastic? De neimaginat? Dar uite că adepții terapiei Bowen cred că este foarte posibil.

Ce este, de fapt, terapia Bowen? Este o formă de practicare a medicinei alternative ce constă în vindecarea mai multor probleme de sănătate prin atingeri și practici ce asigură relaxarea totală a organismului.

Fondatorul acestei practici este australianul Tom Bowen, cel care a pus bazele terapiei Bowen (numită și Bowtech) în anul 1950. Ideea acestei terapii este că organismul uman este suficient de inteligent și bine construit încât să poată să se refacă singur, dacă ajunge la un stadiu profund de relaxare.

Tom Bowen consideră că, în procesul evoluției, organismul uman și-a creat independent toate instrumentele necesare pentru a supraviețui. Adică, noi suntem capabili să ne ferim singuri de boli și să ne autovindecăm numai dacă nu ne împiedicăm organismul să realizeze aceste lucruri prin acțiuni abuzive. Respectând un stil de viață sănătos, nu vom suferi niciodată de afecțiuni grave.

Tratamentul Bowen propriu – zis constă în mișcările și atingerile delicate ale terapeutului care, cu ajutorul degetelor, apasă pe acele puncte ce programează organismul să-și activeze folosirea propriilor resurse. Adică, este ca o acupunctură, doar că nu se folosesc acele. O ședință de terapie poate dura o oră sau mai mult, în dependență de starea pacientului.

Mișcările terapeutului nu sunt bruște, agresive sau foarte energice, ci se aseamănă foarte mult cu un masaj de relaxare. La atingerea anumitor puncte ale mușchilor sau articulațiilor, sistemul nervos uman primește semnalul pe care îl asociază cu remediul potrivit înregistrat în memoria celulară individuală. Astfel, organismul primește instrucțiuni cum să acționeze dacă pacientul suferă de o anumită afecțiune.

Cel mai important aspect al tehnicii Bowen este faptul că nu este deoc invazivă și foarte individualizată, pentru că fiecare corp răspunde în felul său la terapie. Acest lucru se explică prin faptul că fiecare are o moștenire genetică unică, memorie celulară și imunitate deosebite.

Ce afecțiuni putem trata cu ajutorul tehnicii Bowen? Principalele afecțiuni sunt legate de sistemul osos, articular sau muscular. Per general, tehnica Bowen contribuie la:

  • Reducerea inflamațiilor și durerii ca urmare a traumatismelor de genul entorse, luxații, dureri de spate și articulații, traume survenite la locul de muncă;
  • Reducerea durerilor de cap prin acțiunea asupra sistemului nervos. Terapia Bowen calmează migrenele și ajută mult în recuperarea după accidentele vasculare cerebrale;
  • Combaterea stresului. Oboseala cronică, dezechilibrul organismului cauzat de stres sunt la fel printre afecțiunile cu care să te adresezi la terapeutul ce practică tehnica dată;
  • Tratarea afecțiunilor gen durerile de stomac sau alte probleme ale tractului digestiv, afecțiunile sistemului respirator ca astmul, alergiile respiratorii, rinitele, răcelile, etc.

Persoanele ce doresc să experimenteze acest gen de terapie trebuie inițial să ceară aprobarea medicului și, obligatoriu, să meargă la un cabinet acreditat. Terapia Bowen nu are riscuri pentru sănătate, deoarece este non – invazivă, dar dacă îți dorești să obții efectul scontat în tratarea unei anumite afecțiuni, este indicat să mergi la un profesionist în domeniu.

Totuși, efectele secundare ale acestei terapii rămân încă un subiect puțin studiat, motiv din care ar trebui să discuți pe larg despre ele cu terapeutul tău.

Desigur, terapia Bowen este o alternativă foarte bună pentru sănătatea ta, dar cel mai important lucru este să respecți un stil de viață sănătos și echilibrat.

Distribuie articolul: