Este paradoxal că în unele împrejurări ne place să ne fie frică. Privind un film de groază unde ni se ridică părul pe cap devine amuzant atunci când scena se termină cu bine sau când ne dăm seama că vedem o simplă fantezie. Atunci frică dispare și face loc bucuriei. Adică ne bucurăm de ceva care ne-a speriat inițial. Paradoxul este că, prin definiție, frica este un proces emoțional care ne avertizează despre o amenințare, despre ceva care ne pune în pericol integritatea fizică sau mentală, scrie bbc.com.

Se pornește sistemul de alarmă
Pentru a înțelege acest fenomen, trebuie să începem prin a concepe emoțiile ca pe un sistem de alarmă care ne spune că se întâmplă ceva important. Ceva relevant pentru a fi bun pentru noi sau pentru a ne amenința într-un fel. Există, așadar, două tipuri de emoții. În primul rând, le avem pe cele cu un ton hedonic pozitiv, care sunt cele care ne sunt plăcute, cele pe care vrem să ni se repete și ne determină să ne apropiem de ceea ce ni le produce. Ne place să fim alături de oameni care ne iubesc și facem tot felul de abordări pentru a rămâne alături de ei cât mai mult timp.

În al doilea rând, există emoții de ton hedonic negativ, care sunt neplăcute. Nu vrem să se repete și ne determină să ne îndepărtăm cât mai mult de ei. Nu ne place să fim lângă o persoană violentă care ne privește urât și ne întoarce corpurile cu susul în jos.

Ca un sistem de alarmă bun, emoțiile ar trebui să fie active pentru un timp cât mai scurt: dacă durează mai mult decât este strict necesar, devin o problemă în sine.

Relația este directă: cu cât suntem mai speriați, cu atât este mai distractiv după aceea.

Contrabalansarea emoțiilor
Pentru a realiza acest lucru, emoțiile pozitive și negative se reglează reciproc. Adică după bucuria de a ne întâlni cu un prieten pe care nu îl mai văzusem de multă vreme, când ne despărțim rămânem cu tristețea de a nu ști cât ne va dura să ne reîntâlnim. Emoția pozitivă este înlocuită cu cea negativă, care o dezactivează pe cea anterioară și ne permite să revenim rapid la o situație neutră emoțional.

La fel, teama că ne poate provoca prezența unui câine de talie mare, cu ochi injectați de sânge și care pare să ne privească cu intenții perfide, se risipește atunci când stăpânul apare și îi pune lesa. Iar dacă acest lucru nu a fost suficient, va dispărea când se va îndepărta suficient de noi pentru a-l pierde din vedere. Frica devine ușurare, produce o emoție pozitivă care dezactivează frica însăși atunci când nu mai este necesară.

Acest paradox care transformă emoțiile dintr-un ton hedonic pozitiv într-unul negativ și invers este numit tehnic procesul adversar. Este principalul responsabil pentru reglarea emoțiilor pe care le cunoaștem ca fiind primare, adică cele produse de ceva exterior nouă, cum ar fi vedea un prieten sau apariția unui câine cu fața rea.

Totuși, acest fenomen nu apare cu emoțiile secundare, adică cele care sunt produse de o reprezentare mentală, cum ar fi amintirea întâlnirii respective sau amintirea episodului câinelui amenințător. Persistența situației în mintea noastră face ca emoțiile secundare să dureze mult mai mult decât cele primare și procesul lor de reglare este foarte diferit.

*Enrique García Fernández-Abascal este profesor de Psihologia EmoÈ›iei È™i MotivaÈ›iei, UNED – Universitatea NaÈ›ională de EducaÈ›ie la Distanță.

*Acest articol a fost publicat pe The Conversation și reprodus pentru BBC sub o licență Creative Commons.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: