Sunt femei pe care le vezi și, fără să știi prea multe despre ele, le simți feminitatea. Și, la sincer vorbind, orice femeie care a văzut în altcineva energia feminină va fi interesată să-i afle secretul, ca ulterior s-o poată mânui și ea la fel de bine. Ce este, de fapt, feminitatea și cum o poți căpăta, află mai jos. 

Ce este energia feminină?

Energia feminină se referă la un set specific de trăsături, considerate a fi opusul celor asociate cu energia masculină. Latura ta masculină se exprimă atunci când muncești pentru a-ți îndeplini un scop, când faci progrese, când rezolvi lucruri și avansezi. Latura ta feminină se exprimă atunci când trăiești în prezent, îți îmbrățișezi energia creativă, dansezi, te joci și îți conștientizezi bagajul emoțional.

E important de menționat în acest punct că aceste trăsături nu sunt sau nu ar trebui asociate cu sexul unei persoane. E adevărat, setul de trăsături pe care am ajuns să le asociem cu feminitatea se trage din așteptările pe care obișnuiam să le avem de la comportamentul femeilor de-a lungul istoriei. De asemenea, trăsăturile asociate cu masculinitatea sunt trăsături pe care obișnuiam să le pretindem bărbaților. Astăzi, însă, fiecare om poate avea o combinație a acestor trăsături și nu există unele anume care să fie inerente unui gen sau așteptate și pretinse de la bărbați, respectiv femei.

Atât energia feminină cât și cea masculină ne sunt necesare pentru a ne simți compleți. Sigur, bărbații sunt de regulă încurajați să se identifice mai mult cu energia lor masculină, dar e important pentru ei și să fie capabili să–și arate emoțiile și să fie flexibili. (De fapt, acum e mai important ca niciodată să creștem băieți fără stereotipii de gen). În aceeași măsură, femeile sunt încurajate să–și favorizeze energia feminină, dar e important pentru ele să știe și când să fie clare și concise, când să preia conducerea și când să lupte pentru a progresa. După cum am spus și mai sus, e important pentru noi toți să ne canalizăm ambele energii.

De ce, însă, foarte multe femei au pierdut contactul cu energia lor feminină?

În cultura noastră, energia masculină – de vreme ce e despre progres și a merge înainte – tinde să fie considerată mai „valoroasă” decât energia feminină. Din cauza acestui lucru, adesea ajungem să ne simțim dezechilibrați, atât individual, cât și cultural. Când supraevaluam masculinitatea, ne petrecem majoritatea timpului muncind și foarte puțin odihnindu-ne, mergând în vacante și conectându-ne la cei din jur. Supraevaluarea masculinității ne face și să depindem de lucruri – precum telefoane sau laptopuri – și să ne concentrăm mai puțin pe experiențe – precum timpul petrecut în natură sau exprimându-ne latura creativă.

Atunci când ești prea masculină și ai pierdut contactul cu propria feminitate, adesea tânjești după lucruri pe care nu ți le poți explica, dar de care simți intuitiv că ai nevoie. Tânjești după rejuvenare, după spontaneitate, după resurse emoționale, după abilitatea de a-ți asuma riscuri. Practic, tânjești după energia ta feminină!

Cum devii mai feminină?

Reflectează

Mulți dintre noi suntem atât de ocupați că rareori ne dam timp să ascultăm ce se întâmplă în interiorul nostru. Dacă ne concentrăm mereu doar pe exterior, se produce o schismă în noi. Pierdem contactul cu cine suntem cu adevărat.

Poți schimba cu ușurință asta. Tot ce trebuie să faci este să reiei contactul cu tine. Un mod excelent de a face asta este să mergi la terapie. Când lucrezi cu un terapeut pentru a-ți explora gândurile și emoțiile, practic forezi în interiorul tău și scoți la lumină lucruri de care ai nevoie, dar pe care ți le-ai reprimat.

Ieși în natură 

Locurile pot fi caracterizate ca fiind fie masculine, fie feminine, în funcție de caracteristicile lor principale. Femininul este energia și forță vieții. Locuri precum pădurea, jungla, parcurile și oceanul abundă în energie feminină naturală. Mergi acolo atunci când te simți dezechilibrată și ai nevoie să te revitalizezi.

Fii creativă

Femininul este forța creativă. În istorie, feminitatea a fost asociată cu femeile pentru că acestea pot crea viață. Dar creația poate lua multe forme: expresie artistică, scris, dans, pictură sau crearea de idei noi. Gândește-te la ce vrei să creezi. Orice te duce în această stare creativa e considerat feminin.

Exprimă-te emoțional

Daca masculinul este definit prin logică, femininul este exprimat prin emoții. Toți avem o latură emoțională, dar mulți dintre noi nu am fost învățați să ne înțelegem emoțiile. Dacă ceea ce simți și modul cum te comporți îți creează confuzie, nu te îngrijora; poți învață să te cunoști și să te înțelegi mai bine. Faci asta ascultând ceea ce simți și lucrând la a-ți îmbunătăți inteligenta emoțională. Pe măsură ce începi să înțelegi ce înseamnă fiecare emoție, automat vei începe să te simți mai bine cu tine și mai completă.

Valorifică spontaneitatea și jocul 

Hai să fim sinceri: nu punem preț pe vacantă, conectare, relaxare sau odihnă atât de mult cât ar trebui. Muncim prea mult (prea multă energie masculină!), și deci nu trăim micile bucurii spontane ale vieții.

Prea mulți dintre noi așteptăm următoarea vacantă că să ne simțim relaxați. Nu trebuie să aștepți atât de mult! Poți avea mini–vacanțe în fiecare zi. Prioritizează odihna și momentele de relaxare. Citește cărți, ascultă muzică, fă yoga și pur și simplu bucură-te de fiecare moment. Când nu mai ești în priză tot timpul, îți refaci legătură cu propriul sine.

Forțează-te să te transformi 

Unii dintre noi credem că energia feminină este despre a fi mai tăcută și mai jucăușă, dar nu e adevărat. Energia feminină e curajoasă – e forța transformării.

Dacă viața ta nu decurge cum ți–ai dori, energia ta feminină te împinge de la spate să faci o schimbare. Chiar dacă această transformare te poate speria la început, trebuie să știi că e necesar. Până la urmă, noi ne schimbăm tot timpul. Fără mișcarea puternică a energiei feminine, am stagna. Și nimeni nu vrea asta.

Distribuie articolul: