Dacă credeți că sărbătoarea Crăciunului a fost mereu așa cum este astăzi greșiți amarnic. Scrisori descoperite recent denotă că puștii de acum 80 de ani își doreau cu totul alte lucruri decât cei de astăzi. „Fluturei de turtă dulce cu polen de zahăr pe aripioare, bombonele, uşi de zahăr, portocale”.

„Moş Crăciun! Ce cuvânt magic! Şi Lizica închide ochii şi îl vede. E bătrân, bătrân şi gârbovit … Dar sacul lui? Ce minunăţie! E încărcat cu tot felul de jucării. Sunt atât de multe, încât nu au mai încăput şi moşul le-a atârnat pe afară. Şi toate astea numai pentru copiii cuminţi. Pe cei obraznici el nu-i iubeşte şi câteodată, în loc de daruri, le aduce câte o vărguţă. Moş Crăciun mai are şi un pom în braţe, dar îl duce acolo unde sunt copii mai mulţi. Lizica e singură şi ei îi pune întotdeauna toate darurile sub pernă”.

Acesta este începutul uneia dintre zecile de poveşti care umpleau paginile revistelor dedicate copiilor în perioada sărbătorilor de iarnă cu aproape 80 de ani în urmă.

plugusor

Răsfoindu-le, ai sentimentul normalităţii, care avea să dispară în câţiva ani şi să rămână mut pentru aproape jumătate de secol. Timpul părea că are răbdare din nou, după ce lumea se depărta, cu fiecare an care trecea, de amintirea Războiului cel Mare şi se îndrepta către un viitor care părea mai bun.

Copiii anilor ’20- ’30 aşteptau Crăciunul cu nerăbdare, cu emoţie şi speranţă, îi scriau scrisori lui Moş Crăciun, care aducea, pe lângă daruri, şi bradul împodobit, erau încurajaţi să îi ajute pe cei nevoiaşi, mergeau cu Steaua şi vesteau naşterea lui Hristos, apoi cu Pluguşorul şi cu Sorcova.

Fluturei de turtă dulce, ghetuţe, tren blindat cu roate …

Marile bucurii ale celor mici erau şi în acele vremuri dulciurile şi jucăriile. Acestea erau cadourile pe care şi le doreau şi sub brad sau sub pernă, acolo unde nu exista un pom împodobit. Cei mai norocoşi primeau şi îmbrăcămite: “haine şi cu căciuliţe, platonaşe, pantofiori, chiar şi ghete”. Copiii îşi doreau şi cărţi şi se pare că le preferau pe cele “frumoase şi cu poze”.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, copiii visau la cloşti şi cocoşi de ciocolată, măgăruşi sau fluturei de turtă dulce cu polen de zahăr pe aripioare, bombonele, uşi de zahăr, portocale. Băieţii îşi imaginau cum se vor juca cu caii de lemn sau de pâslă, cu trâmbiţile vopsite cu roş, cu o armată de pitici, soldaţi de plumb şi tunuri, argintate săbioare şi armonici mici ori trompete sau jucării mecanice. Fetiţele se îmbujorau cu gândul la păpuşelele de cristal sau la cele puse-n cutiuţe ori la jucăriile de pluş cu care vor juca.

Cu timpul, copiii au început să-şi dorească şi tren blindat cu roate, vapor cu o elice, soldaţi bine echipaţi, avioane mici de tablă, puşti de tras la tir cu ele, tunuri mari, cu două roate, vaporaşe lungi, cu coşuri, mingi de-orişice culoare, trenuri mici mergând cu aburi, maşinuţe cu motoare, tancuri şi mitralier, cal cu şea pe el.

Cadourile de Crăciun nu erau singurele pe care le primeau. La oraş, cel puţin, copiii primeau daruri şi de Anul Nou, în general de la membrii apropiaţi ai familiei. Revistele vremii consemnează preferinţa acestora pentru soldaţi, biciclete, aparate de fotografiat sau ceasornice de buzunar.

Cărţile erau considerate unul dintre cele mai potrivite cadouri pentru cei mici. “Cel mai frumos şi nimerit dar de Crăciun nu poate fi decât o carte! Între cele mai bune care s-au scris pentru copii, sunt şi acestea patru, pe care le recomandam călduros micilor noştri cititori – Zâna cea mică, Flori şi fluri, Povestiri în versuri, Verde Împărat”. O recomandare făcută în 1925, de Universul Copiilor.

Revistele vremii publicau şi scrisori reale.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: