Autoritățile din Louisiana, SUA, investighează o „moarte suspectă” după ce cadavrul unei femei a fost găsit într-un congelator de la un restaurant Arby’s din New Iberia.

Departamentul de Poliție din New Iberia a declarat că victima era angajată la restaurantul de pe E. Admiral Doyle Drive.

Nguyet Le, în vârstă de 63 de ani, lucra ca manager la restaurant. Ea a rămas blocată în congelator în 11 mai, iar familia a povestit că a bătut cu mâinile în ușă cerând ajutor până când i s-au umplut palmele de sânge. Familia a deschis un proces în legătură cu acest caz, scrie New York Post.

Femeia lucra la restaurantul din lanțul Arby’s din Houston, dar fusese trimisă de companie în Louisiana pentru o lună. Ulterior, s-a decis ca ea să mai stea acolo.

Avocații ei au spus într -un comunicat de presă, că temperatura din congelator a variat probabil între 5 și -20 de grade. Nu este clar cât timp a stat Nguyet în congelator înainte de a fi găsită. Cert este că a murit hipotermie și a stat în congelator atât de mult timp încât „s-a prăbușit într-o poziție ghemuit cu fața în jos pe podeaua înghețată”, potrivit presei care au citat probe existente la dosar.

Cadavrul lui Le a fost descoperit de fiul ei, Nguyen, care lucra și el la Arby’s și se mutase în Louisiana împreună cu mama sa. Un fost angajat a spus familiei că mânerul de la ușa congelatorului era rupt de luni de zile.

Cauza morții ei nu a fost încă stabilită.

„Un angajat a fost cel care a descoperit femeia decedată în interiorul frigiderului. Victima este un angajat al restaurantului”, a declarat căpitanul poliției New Iberia, Leland Laseter, la postul local.

Potrivit informațiilor preliminare, Laseter a spus că moartea este suspectă, dar o crimă e mai puțin probabilă și mai degrabă ar fi vorba despre un accident.

„Nimic nu este sigur în acest moment”, a spus Laseter.

Autoritățile așteaptă rezultatele autopsiei medicului legist pentru a identifica victima și a stabili cauza morții.

„O astfel de situație este neobișnuită, așa că luăm măsuri de precauție suplimentare în timpul anchetei”, a declarat căpitanul poliției pentru KADN. „(Noi) aproape că ne-am încheiat procesul la locul crimei. După analizarea completă a locului, nu pare o omucidere, pare un accident.” „Vom reexamina toate dovezile și vom efectua o autopsie pentru a ne dezvălui cauza și modalitatea morții. Deci mai sunt câțiva pași pe care trebuie să-i facem înainte de a se face o determinare (finală)”, a mai spus Laseter.

 

Distribuie articolul: