Solistul trupei Carla's Dreams a recunoscut că a suferit din dragoste în trecut dar nu-i pare rău, acesta a mărturisit că cea mai plăcută durere este aceea din iubire, și îndeamnă oamenii să se bucure de ea, exact așa cum vine.


Interpretul a vorbit și despre ce înseamnă să fii artist și cum se vede el în postura aceasta.

„Vreau să clarificăm un lucru. Există oameni în radio care fac radio, dar nu sunt oameni de radio. Aşa sunt şi eu. Fac muzică, dar nu sunt muzician. Nu sunt artist în sensul profesionist al cuvântului. Eu nu am studii, aşa că mă consider şi sunt, tehnic vorbind, un amator şi vreau să rămân la statutul ăsta, pentru că nu vreau să corespund anumitor standardizări. Nu mă deranjează standardizările unui artist, doar că nu sunt despre mine”, a spus solistul Carla’s Dreams.

Artistul a mărturisit că a iubit intens o anumită persoană și că aceasta i-a provocat durere. Nu crede că este bine să știe nimeni cum va fi peste 10 ani.

„Habar n-am. Încerc să nu îmi planific chiar atât de departe. Încerc să planific nişte pietre de fundament, în sens de cum o să fiu, ce o să fac şi cam care o să fie nivelul meu de probleme nerezolvate. Dar ce anume o să fac exact nu ştiu şi sper să nici nu aflu. Cred că este o tristeţe să ştii unde o să fii peste 10 ani. Nu vi se pare o povară? Imaginează-ţi că ştii ce o să faci peste 10 ani. E aceeaşi puşcărie, doar că ideologică. Suferinţa din dragoste e cea mai plăcută suferinţă. Şi le urez tuturor să o simtă cât mai des, în orice circumstanţă. E una dintre aromele cele mai rare şi cele mai plăcute în timpul ăsta scurt cât suntem aici. Iubita o iubeşti, prietenul îl prieteneşti”, a continuat el pentru DigiFm.

Vezi și: O săptămână alături de Carla’s Dreams! Un vlogger din România l-a urmărit pe solist non-stop (Video)

Sursa: digifm.ro

Distribuie articolul: