Carburanții încă continuă să se scumpească. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri maxime de referință valabile pentru mâine, 6 mai. Iată care vor fi acestea. 

Deci, potrivit realitatea.md, prețul pentru un litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 27,97 lei, iar cel pentru motorină – 27,63 lei. Prețurile respective ar însemna o scumpire cu 21 de bani la benzină și cu 7 bani la motorină.

Potrivit ANRE, cotațiile Platts la benzină și motorină pe parcursul ultimelor 14 zile au crescut constant fiind înregistrate valori cuprinse între 1.008 $/tona și 1.157 $/tona la benzină și între 1.066 $/tona și 1.205 $/tona la motorină. Astfel, prețul benzinei la bursele internaționale a înregistrat o evoluție ascendentă de circa 149 $/tona, iar cel al motorinei de 139 $/tona. 

În plus, a fost înregistrată o creștere a cursului de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA cu circa 0,20 lei.

„Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică reiterează că mecanismul actual de stabilire a prețurilor la produsele petroliere reprezintă o modalitate sigură care permite reflectarea fidelă la panourile stațiilor de alimentare a evoluțiilor de pe piața internațională atât în perioade de creștere, cât și de descreștere a cotațiilor, fiind exclusă orice posibilitate de intervenție a companiilor petroliere în mecanismul aplicat. Astfel, consumatorul din Republica Moldova achită un preț corect racordat la realitățile zilei în care își face achiziția de carburanți”, asigură Agenția.

Sursa: realitatea.md 

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

 

Distribuie articolul: