Meseria de fotograf presupune multe aspecte, însă puțini sunt cei care își găsesc o nișă, un domeniu și se dedică în exclusivitate lui. Fotografia de familie are specificul ei și este, poate, cel mai interesant mod de a lucra cu emoțiile oamenilor. Într-o discuție recentă cu fotograful Dumitru Slonovschi, acesta ne spunea: „Întreaga noastră viziune asupra meseriei de fotograf profesionist de familie se bazează pe crearea de fotografii sclipitoare și obținute mai ales din mișcare, pe care cuplurile le vor prețui și le vor revedea cu plăcere pe tot parcursul vieții”, ne spunea acesta.

Care sunt calitățile de care trebuie să dea dovadă un fotograf de familie, ce abilități îi sunt indispensabile, pe lângă tehnica profesionistă, și de ce trebuie neapărat să țină cont, ne-a spus chiar Dumitru Slonovschi.

„Unele calități sunt mai importante în arta fotografiei decât orice altă tehnică!

  • Pasiunea și Curiozitatea – te vor conduce să încerci lucruri noi în fotografia de familie, să fotografiezi din ce în ce mai mult. De fapt, sesiunile noastre foto durează cam o oră, dar de cele mai multe ori, în dorința de a mai obține o fotografie bună, te lași dus de val și nu observi cum au trecut aproape două ore. Pasiunea îți aduce plăcere, iar plăcerea poate naște doar pasiune!
  • Răbdarea – această calitate cred că are cel puțin trei aspecte diferite: 1. nu vei putea deveni un fotograf bun peste noapte, ai nevoie de timp pentru a învăța fotografia de familie, practica și a îți căuta stilul; 2. pentru a găsi un subiect interesant, pentru a găsi o bună compoziție sau un unghi ideal; 3. pentru a le explica tinerilor pe înțelese cum să se poziționeze și mai ales pentru a lucra cu copiii. Fă-ți timp pentru a trăi fotografia!
  • Încrederea în tine – te va ajuta să obții ceea ce îți dorești. Ea vine din experiența bogată și portofoliul bun, iar clienții se vor simți cu siguranță mult mai confortabil cu un fotograf sigur pe sine.
  • Energia – deși fotografii sunt până la urmă oameni și oboseala va interveni și în cazul lor, acesta lucru nu trebuie transmis către clienți, mai ales când este vorba despre familiile cu copii. Cel mai important lucru este să îți faci clienții să se simtă relaxați, iar acest rezultat poate fi obținut doar dacă pe parcursul întregii ședințe foto menții o discuție permanentă cu fiecare membru. O vorbă spusă cu calm împreună cu câteva glume îți vor deschide calea spre succes!

În tot lucrul cu familiile, cu oamenii, am înțeles că e important ce fac, dar e și mai important când dau rezultatul. În cazul echipei noastre putem vorbi și despre termenul rapid de predare a fotografiilor către clienți, împreună cu sistemul integrat al Cardurilor de Client. Mai mult, nu limităm numărul de fotografii finale niciodată – mereu mai apar câteva super faine!”, ne mai asigură fotograful de familie Dumitru Slonovschi.

 

Vezi și: Nunta extremală la care a avut șansa să participe un fotograf moldovean (Foto)