Deschizi ochii dimineața cu gândul la o ceașcă aburindă de cafea neagră tare? Sau poate visezi la un cappucino cremos? Dacă te numeri printre consumatorii fideli de cafea, atunci acest articol îți este dedicat.

Cafeaua este o adevărată licoare energică, despre care amintesc încă sursele istorice antice. Se spune că în Egiptul antic faraonii erau îngropați cu o rezervă de boabe de cafea, iar aroma acesteia era utilizată pentru a ademeni duhurile binevoitoare.

Indiferent de istoricul și mitologia acestei băuturi, devenite indispensabilă pentru energia întregii planete, cafeaua are atât efectele pozitive, cât și negative. Cafeaua are următoarele efectele pozitive:

  • Este o sursă de antioxidanți naturali – cafeaua te ajută să lupți corect și eficient cu radicalii liberi, ceea ce permite organismului să aibă un metabolism corespunzător. În plus, cofeina accelerează schimbul de substanțe, îmbunătățind procesul de metabolism.
  • Sporește volumul de fibre din organism – în fiecare zi trebuie să consumăm circa 20 de grame de fibre, iar o ceașcă de cafea naturală (atenție! Nu solubilă) asigură un volum de 2 grame de fibre, acestea fiind responsabile de energia și revitalizarea întregului organism.
  • Scade riscul de îmbolnăvire cu diabet și oferă sprijin celulelor hepatice – conform unui studiu al specialiștilor americani, cu fiecare ceașcă de cafea scade riscul cu 9% de a face diabet zaharat, iar cu 66% a cancerului hepatic și a altor boli autoimune.

Dincolo de avantajele propriu-zise ale cafelei, există și anumite riscuri despre care trebuie să știi. Conform unui studiu realizat de Universitatea Australia de Sud pe un eșantion de circa 18.000 de persoane, cu vârsta între 30-75 de ani, dacă consumi șase și mai multe cești de cafea crești cu peste 50% riscul de demență și totodată creierul tău își pierde din volum, ceea ce stimulează riscul de a dezvolta un potențial accident cardio – vascular.

Evident, aceste date nu trebuie să te oprească din consumul cafelei, ci îți amintește de necesitatea de a o bea cu măsură și neapărat de a te hidrata corespunzător. Este suficient să bei un pahar de apă până la ceașca de cafea și echilibrul va fi restabilit.

Savurează cafeaua ta preferată corect și bucură-te de energia pe care ți-ai dorit-o!

 

Sursa: andreearaicu.ro

Distribuie articolul: