Buzele tale au nevoie permanent de hidratare și de îngrijire pentru că sunt tot timpul expuse. Descoperă rețeta pentru balsam de buze natural.

Din cauza vântului și a obiceiului de a-ți roade buzele, pielea sensibilă de la nivelul buzelor se usucă și se crapă, căpătând un aspect neplăcut. Hidratarea intensă este cheia unor buze moi și catifelate. Iar un balsam de buze realizat numai din ingrediente naturale este mult mai eficient decât unul scump din comerț.

Poate ți se pare dificil să-ți faci balsam de buze acasă, dar este mai ușor decât ți-ai imaginat. Trebuie să descoperi rețeta de bază pentru balsam de buze, pe care o poți adapta apoi în funcție de preferințele tale.

În general, rețeta de balsam de buze include ceară de albine, un ulei natural precum cel de cocos și câteva picături de ulei esențial pentru aromă. Iată câteva rețete de balsam de buze pe care să le încerci:

Rețetă balsam de buze cu scorțișoară

Scorțișoara stimulează circulația sângelui și îți face buzele să pară mai pline și mai voluminoase.

De asemenea, are o aromă deosebită și conține antioxidanți care protejează pielea sensibilă a buzelor de efectele nocive ale factorilor de mediu.

Ingrediente:

4 linguri cu ulei de cocos

1 lingură și jumătate de granule de ceară de albine naturală
2-3 capsule de vitamina E
3/4 lingură cu miere
15 picături de ulei esențial de scorțișoară
recipient pentru balsam de buze

Mod de preparare:

Într-o crăticioară cu puțină apă așază un bol metalic sau unul ceramic rezistent la temperaturi înalte. Topește complet la bain marie ceara de albine și untul de cocos, la foc mic și amestecă bine.

Ia de pe foc și adaugă conținutul capsulelor de vitamina E (sparge cu grijă capsulele și toarnă lichidul în balsam).

Adaugă mierea și uleiul esențial. Amestecă bine și toarnă în recipientele pentru balsam. Durează aproximativ 5-10 minute până când începe să se întărească.

Poți face balsamul mai moale sau mai tare modificând cantitatea de ceară folosită.

Rețetă de balsam de buze cu ulei de cocos și lavandă

Acest balsam de buze conține uleiuri intens hidratante care repară rapid buzele uscate și crăpate, așa cum sunt uleiul de cocos și uleiul de migdale dulci.

Ingrediente

3 linguri cu ulei de cocos
1/2 linguriță cu miere

1 lingură cu ulei de migdale dulci
2 linguri cu granule de ceară de albine
20 de picături de ulei esențial de lavandă
recipiente pentru balsam de buze

Mod de preparare

Scoate capacele recipientelor pentru balsam de buze și așază-le în picioare, legându-le împreună cu o bandă elastică.
Topește la bain marie uleiul de cocos și ceara de albine, amestecând bine.
Ia amestecul de pe foc.
Adaugă mierea, uleiul de migdale și uleiul esențial de lavandă.
Toarnă amestecul în recipientele pentru balsam.
Lasă să răcească complet, apoi pune capacul fiecărui recipient.

Rețetă de balsam de buze cu mentă

Aroma proaspătă a mentei face ca acest balsam de buze să fie alegerea perfectă pentru vară.
În același timp, menta are rolul de a stimula circulația sanguină la nivelul buzelor, ceea ce le face să pară mai voluminoase.

Ingrediente:

8 picături de ulei esențial de mentă
2 linguri cu ulei de migdale
1 lingură cu granule de ceară de albine
recipient din sticlă pentru balsam
Opțional: o bucățică de ruj pentru un strop de culoare

Mod de preparare

Pune uleiul de migdale și ceara de albine într-un borcan și închide strâns capacul.
Încălzește bocanul într-un vas cu apă la foc mediu, până când ceara este complet topită.
Ia borcanul de pe aragaz și amestecă conținutul.
Adaugă uleiul de mentă.

Nu adaugă mai mult de opt picături pentru îți va crea o senzație de arsură cand aplici pe buze.
Dacă vrei ca balsamul tău să fie puțin colorat, adaugă treptat câte puțin ruj ras pentru a obține culoarea dorită.
Toarnă imediat amestecul în recipientele pentru balsam de buze și lasă la răcit.

Sursa: eva.ro

Distribuie articolul: