Ne aflăm în lungul post al Sfintelor Paști, când Biserica Ortodoxă prăznuiește marea sărbătoare a Bunei Vestiri. Este o sărbătoare cu dată fixă ‒ 25 martie/7 aprilie, de la care încep să se numere cele 9 luni, până la Crăciun, când Maria l-a născut pe Iisus. Potrivit creștinilor în această zi Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că ea a fost cea aleasă de către Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Hristos. Este una din cele 12 sărbători Domnești. Pentru creștinismul răsăritean praznicul datează din anul 550.

În calendarul naturii sărbătoarea aceasta se mai numește și Blagoveștenie. Sărbătoarea este aproape de echinocțiul de primăvară, când sosesc rândunelele și începe a cânta cucul şi mai este numită în Calendarul Popular ‒ Ziua Cucului. E o sărbătoare de trecere de la „moarte” (iarna) la „viață” (primăvara). E hotarul dintre iarnă și primăvară, când începe renașterea naturii.

Tradiţii şi obiceiuri. În ziua Bună Vestirii se efectuau acte de purificare a spațiului, de alungare a șerpilor de pe lângă casă, a insectelor și omizilor din livezi: afumarea cu tămâie și cârpe arse a casei, grajdului de vite, livezilor, producerea zgomotului de care să se sperie forțele malefice prin tragerea unui clopoțel legat de picior sau lovirea în fier, scoaterea din lăzi a straielor și țesăturilor la aerisit. Se stropeau rădăcinile pomilor fructiferi cu rachiu și se amenințau pomii că vor fi tăiați dacă nu vor rodi.

Buna Vestire era neprielnică pentru lucru: nu se puneau cloști, căci se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies pui, nu se dădeau la împerecheat vitele, ca să nu se nască monştri, nu se semăna porumbul. Femeile strângeau apa provenită din neaua, care nu s-a topit pentru a fi folosită în practicile medicinii și cosmetologiei populare.

De Buna Vestire se fac multe praznice și se dă de pomană. După cum se știe, în această zi este dezlegare la pește, peștele fiind „personaj” central al acestei sărbători. Consumul ritual de pește este justificat prin credința, că acei ce vor mânca pește vor fi sănătoși tot anul şi respectiv cel care gustă peşte în această zi se va simţi tot anul ca peştele în apă.

Tradiţia populară mai spune că de Buna vestire este bine să se pună, pe pragul casei, pâine şi sare pentru a aduce linişte în casă şi a da hrană îngerilor.

 

O altă denumire populară a Bunei Vestiri era Ziua Cucului, percepută ca încarnare a strămoșului mitic, pasăre cu un pronunțat substrat erotic, care anunța sosirea efectivă a primăverii, fiind înfăţişat ca un uliu în miniatură. Este o pasăre mică, care nu-și face cuib, nu-și crește puii. Își depune ouăle prin cuiburi străine, iar puii săi îi dau jos pe ceilalți din cuib pentru a profita de un surplus de hrană, ca astfel să poată supravieţui. Se zice, că cucul cântă pentru prima oară de sărbătoarea Bunei Vestiri, fiind așteptat de către toți oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin și cu bani în buzunare. Cîntecul cucului prevestea venirea primăverii dar și norocul omului, iar cel care auzea pasărea cântând trebuia să numere pentru a afla câți ani mai are de trăit. Fetele şi băieţii necăsătoriţi, întrebau cucul peste cît timp se vor căsători. Dacă pasărea tăcea, înseamnă că se va întîmpla repede, iar dar dacă începea să cânte, trebuia să numere de câte ori cîntă ca să vadă peste câți ani se căsătorea. Dacă nu erau îndeplinite aceste condiții rituale, oamenii nu beneficiau, respectiv, de toate acele lucruri în anul care urma. Dacă primul cântec al cucului era auzit cumva pe stomacul gol din partea stângă sau din spatele omului, erau semne de rău augur. Fiind însă simbol al primăverii, al timpului frumos și al dragostei pătimașe, poporul îi iartă toate păcatele. În legende cucul este antropomorfizat, fiind argat, slugă, tâlhar.

Această pasăre ar fi mai puțin cunoscută dacă n-ar marca succesiunea de primăvară când începe a cânta de Buna Vestire și încetează brusc să cânte la solstițiul de vară de Sânziene (sau Drăgaică). Se zice, că de Sânziene cucul se îneacă cu orz și nu poate cânta, prefăcându-se pînă la primăvara viitoare în uliu.

În popor se mai spune că în ziua de Bunavestire oamenii nu au voie să se certe, fiindcă cine se ceartă va avea necazuri tot anul.

Se crede, că cum e vremea în ziua Bunei Vestiri aşa e şi ziua de Paști, iar bătrânii mai spun că dacă ziua de Buna Vestire este una ceţoasă, primăvara va fi călduroasă.

Aceasta este sărbătoarea Blagoveștenie, una în care cucul și peștele au roluri importante, însă dincolo de toate acestea, trebuie să putem vedea spiritele strămoșilor, spirite care veghează mereu cu dor buna rînduială a lucrurilor în lumea celor vii.

Distribuie articolul: