Potrivit presei internaționale, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, s-a însurat în secret cu iubita sa, Carrie Symonds. Ceremonia secretă ar fi avut loc la Catedrala Westminster. La marele eveniment au participat doar cele mai apropiate cuplului persoane, informează digi24.ro.

BBC spune că Downing Street a refuzat să facă vreun comentariu, dar unele personalități politice au postat deja mesaje de felicitare pe conturile lor de Twitter. Secretarul de stat pentru pensii, Therese Coffey, a scris pe Twitter: „Felicitări Boris Johnson și Carrie Symonds pentru căsătoria de astăzi”, în timp ce premierul Irlandei de Nord, Arlene Foster, le-a urat pe Twitter „multe, multe felicitări”.

Vestea vine în condițiile în care în urmă cu câteva zile presa tabloidă anunța că premierul s-a decis să se însoare și a trimis chiar și invitațiile de nuntă, numai că data căsătoriei ar fi fost stabilită pentru anul viitor.

Nuntă în cel mai mare secret

The Mail on Sunday scrie că au fost invitate, din scurt, numai 30 de persoane la ceremonie. Este maximul de participanți permis pentru nunțile din Anglia, conform restricțiilor din pandemie.

Cununia religioasă a fost oficiată în rit catolic de părintele Daniel Humphreys și nici la biserică numărul clericilor implicați nu a fost prea mare, însă în orice caz, în jurul orei 13:30, publicul a fost rugat să plece din catedrală. Jumătate de oră mai târziu ar fi sosit cu o limuzină Carrie Symonds, care ar fi purtat o rochie albă.

Preotul care i-a cununat este cel care le-a botezat și fiul.

S-au căsătorit dup trei ani de relație

Boris Johnson, în vârstă de 56 de ani, și Carrie Symonds, care are 33 de ani, au fost nevoiţi să amâne oficializarea relaţiei lor, care durează din 2018, din cauza pandemiei. Symonds a fost responsabila pe probleme de comunicare a Partidului Conservator și se spune că a avut un rol decisiv în ascensiunea politică a lui Boris Johnson.

Cei doi s-au logodit în 2019, iar un an mai târziu, în plină pandemie, a venit pe lume copilul lor. A fost prima oară în ultimii 20 de ani când un premier britanic în funcție devenea tată. Se întâmpla după ce Boris Johnson tocmai trecuse printr-o formă destul de gravă de covid. De altfel, Boris Johnson și logodnica sa au decis să-și numească fiul după numele doctorilor care i-au salvat viața premierului: Wilfred Lawrie Nicholas Johnson.

Recordurile lui Boris Johnson

Boris Johnson și Carrie Symonds au fost primul cuplu necăsătorit care a locuit în reședința prim-ministrului britanic. Symonds, la cei 33 de ani, este cea mai tânără parteneră a unui premier britanic din ultimii 174 de ani.

Ea este la prima căsătorie, în timp ce Boris Johnson se însoară pentru a treia oară. Din cea de-a doua căsătorie, cu avocata Marina Wheeler, premierul britanic mai are patru copii, doi băieți și două fete. Au fost speculații că ar mai avea și un al cincilea copil, dintr-o legătură în afara căsătoriei.

În orice caz, Boris Johnson este primul premier, după 199 de ani, care se însoară în timp ce este în funcție.

Distribuie articolul: