O tragedie pentru familia Guinnes, moștenitorii faimoasei mărci de bere irlandeză. Honor Uloth a murit în circumstanțe suspecte la doar 19 ani.

Tragedia s-a întâmplat în această vară, dar vestea s-a flat abia recent. Pe 31 iulie, patru familii, în total 19 persoane, s-au întâlnit la proprietatea familiei Uloh din Sussex cu ocazia unei aniversări.

La 11 seara, tânăra a decis să înoate în piscină, iar puțin mai târziu, fratele ei mai mic, de doar 15 ani, a descoperit-o la fundul bazinului, a reușit să o scoată din apă, aceasta fiind inconștientă, și și-a alertat părinții care, în zadar au încercat să o resusciteze pe tânără până la sosirea ambulanței. Honor Uloth a fost transportată la spitalul St. Richard și a murit în mai puțin de o săptămână, pe 6 august.

Familia tinerei a anunțat presa că organele au fost donate: „Ea a dat mereu de înțeles că dacă i s-ar întâmpla ceva, ar dori ca organele sale să fie donate celor care au nevoie”, au transmis rudele fetei, relatează nypost.com.

Deși aveau mai multe ipoteze privind cele întâmplate, poliția crede că tânăra a alunecat și astfel și-a fracturat umărul și capul.

Decesul lui Honor este ultimul dintr-o serie de tragedii în familia Guinnes.

Arthur Guinness, cel care a înființat fabrica de bere în 1759, devenind cel mai bogat om din Irlanda, a avut 21 de copii, dar i-a pierdut pe 10 din ei înainte de moartea sa.

Mulți dintre moștenitorii săi „au devenit alcoolici, au murit în sărăcie sau au ajuns în instituții pentru persoanele cu maladii mintale. Mai târziu, în 1944, Lord Moyne, ministrul britanic al afacerilor din Orientul Mijlociu, a fost ucis în Cairo de către un grup terorist, Stern Gang.

Unii cred că melodia Beatles, „O zi în viață”, a fost scrisă despre Tara Browne, în vârstă de 21 de ani, fiul lui Oonagh Guinness, Lady Oranmore, care și-a pierdut viața în South Kensington, izbindu-se cu mașina într-un camion în anul 1966.

Mai târziu, în 1978, Lady Henrietta Guinness a sărit de pe un pod din Umbria, Italia, în timp ce Peter Guinness, în vârstă de patru ani, a fost ucis într-un accident de mașină în același an.

Distribuie articolul: