Încă din cele mai vechi timpuri, problemele dentare afectau inclusiv persoanele tinere. S-au atestat descoperiri arheologice ale unor tineri cu vârste de până la 30 de ani, care trăiau acum 500 de ani, cărora le lipsea cu desăvârșire sau parțial dantura. Dinții sunt un element indispensabil pentru procesul nostru alimentar, în faza de masticație, prin urmare, modernizarea a venit la pachet și cu schimbări pe acest segment. 

Așa se face că în secolul al XVI-lea, francezul Ambroise Pare decide să creeze prima proteză dentară, primul prototip al implantului, concepută din osul femurului de bou sau de cal. De atunci și până acum, stomatologia modernă a creat o sumedenie de mecanisme care fac mai ușoară implantarea unor dinți artificiali, din materiale biocompatibile, iar protezele pe implanturi sunt fixe.

În cele ce urmează vrem să vă informăm cu privire la câteva dintre beneficiile indiscutabile ale unui implant dentar

  • Poți zâmbi liber 

Știm că lipsa danturii este, înainte de toate, un motiv de frustrare și de neliniște, mai ales într-o lume unde contează mult aparențele. Prin urmare, apelând la la un implant dentar ai posibilitatea de a evita privirile stânjenitoare și poți zâmbi efectiv din tot sufletul. 

  • Poți mânca aproape orice

De ce aproape orice? Pentru că dinții pe implanturile dentare rezistă în timp dacă evitați alimentele prea tari, precum sunt nucile sau semințele prea dure. 

  • Ai o masticație confortabilă

Majoritatea pacienților care încă nu au un implant dentar, de cele mai dese ori, vorbesc despre un disconfort în timpul masticației, despre resturile de mâncare care nimeresc în spațiile rămase goale sau despre gingiile care se rănesc. Majoritatea lor acuză dureri gingivale și sângerări frecvente. 

  • Nu pierzi masa osoasă 

Unul dintre avantajele mari este că nu ai pierderi de masă osoasă, în cazul în care ți se pune un implant dentar. Dimpotrivă, implantul, fixat deja în osul maxilarului, îl ține corect, astfel încât să nu-și piardă poziția și amplasarea dinților învecinați. 

  • Îți păstrează armonia facială

Lipsa dinților afectează în mod evident structura facială, ceea ce pe termen lung favorizează apariția ridurilor și a expresiilor mimice diferite. Poți înlocui un dinte sau mai mulți (pentru edentația masivă se folosesc proteze fixate pe câteva implanturi înșurubate în os). Înlocuirea dinților lipsă cu implanturi permite conservarea expresiei faciale corespunzătoare.

Încă nu ai decis dacă vrei sau nu un implant? Vino la clinica stomatologică din Chișinău Imperial Dent și primește o consultație cu privire la procedura de implantare a dinților. Nu amâna și recapătă zâmbetul pe care-l meriți.

Distribuie articolul: