Un bebeluș de numai o lună a murit în Tanzania, după ce a fost smuls de lângă mama sa de o maimuță care le intrase în casă, au anunțat autoritățile.

Incidentul a avut loc în timp ce copilul era alăptat. Atunci mai multe maimuțe a intrat în casa familiei din satul Mwamgongo, din Kigoma, în apropiere de Parcul Național Gombe, în vestul Tanzaniei.

Nu se știe din ce specie fac parte maimuțele care au atacat-o pe mamă, scrie BBC.

Potrivit comandantului regional din Kigoma, James Manyama, moartea bebelușului a survenit după ce sătenii au încercat să-l salveze folosind forța. Maimuțele însă au reacționat agresiv.

„Mama a strigat după ajutor, iar sătenii s-au grăbit să ajungă la casa ei pentru a o ajuta să-și recupereze copilul”, a declarat Manyama pentru ziarul Citizen din Tanzania.

În urma atacului, bebelușul a fost rănit în zona capului și gâtului și a murit în timp ce primea tratament.

Poliția le-a recomandat localnicilor să fie vigilenți pentru a preveni noi atacuri ale maimuțelor din parcul național. Manyama a declarat pentru BBC că în cei trei ani de când lucrează în zonă nu a auzit niciodată de un incident similar.

Au existat incidente în care animale sălbatice mai mari, cum ar fi elefanții, au invadat terenurile satelor din apropierea parcurilor naționale și au provocat decese în rândul populației.

Distribuie articolul: