Cred că nu este pentru nimeni o noutate faptul că trăim într-o societate în care argumentul suprem se dă cu palma. Sau cu pumnul, după caz. Sunt sigură că aproape orice persoană care citește acest articol a fost fie abuzată în copilărie, că „nu mai moare copilul dacă-i dai o palmă”, fie a fost martor la un abuz.

La noi, de regulă, victimele abuzului sunt copiii și femeile. Adică, cei care nu pot „da înapoi”. Ne place sau nu – asta e. Și e cumva neplăcut să știm acest lucru, și cumva ascundem faptul că „Sfântul Neculai” din cui e cursul de parenting pe care îl aplicăm ocazional, iar femeia nebătută e precum casa nemăturată. Până nu răbufnește câte un caz care repejor se face public iar noi ne prefacem indignați vreo două – trei zile.

Cazul cu preotul din Iași care a lovit o femeie a stârnit felurite reacții pe tărâmul Facebook. Intenționat mi-am sacrificat pauza de masă ca să citesc din comentarii și reacții. M-am bucurat să văd artiști și persoane publice care au ripostat și au spus clar că nu e nimic ok în gestul Sfințeniei Sale care își mai ciomăgește, ocazional și în scopuri profilactice, turma.

Ceea ce m-a întristat și m-a durut chiar a fost reacția „turmei”. Adică, ce s-o dau cotită, în mare parte a femeilor, deși s-au găsit și destui reprezentanți ai sexului puternic care au primit o satisfacție deosebită să vadă acea scenă unde o matahală de om dă într-o femeiușcă. Apărarea faptei clericului se rezumă astfel: vezi Doamne, nu a mai făcut nici o bortă în aer preotul, că are și Dumisale nervi, ca tot omul. Și, în genere, noi nu știm toată istoria, ce a fost acolo și cum a fost, iar cunoscând numai o parte din adevăr nu putem spune nimic”.

Stați să vă întreb un lucru: de-ar fi fost mama ta în locul femeii? Iubita? Fiica? Sora? Ai mai fi despicat firul în patru căutând dedesubturi și cine știe ce motive de ordin psihologic ale agresorului? Dacă da, ai cam avea probleme, zic eu. Iar dacă nu- felicitări, tocmai ți-ai confirmat ipocrizia.

Trăind în secolul 21, după ratificarea Convenției de la Istanbul, când Elon Musk lansează nave în spațiu și avem iPhone mi se pare de-a dreptul sălbatic să fie nevoie să se repete un lucru simplu: să agresezi fizic un om nu este ok. Iar dacă mai agresezi un om ce nu se pune, ca forță fizică, alături de tine e de-a dreptul mișelește. Chiar dacă omul a greșit. Chiar dacă porți sutană. Mai ales dacă porți sutană!

Educația cu bâta se numește abuz. Rezolvarea problemelor în familie cu pumnii se numește abuz. Palma dată unei enoriașe la fel, se califică drept abuz și se pedepsește penal. Ce e așa de greu de înțeles?

Uitați-vă puțin în jur și vedeți că-s pline cabinetele psihologilor de adulți care au fost educați în baza ideologiei „Bătaia e ruptă din rai” și „Copilul trebuie să aibă frică de părinți”. Uitați-vă la acei ce și-au trăit copilăria încercând să-și apere mama de bătaia pe care o primea regulat de la tata. Sunt niște maturi cu suflete calicite, care adesea, inconștient sau conștient, calicesc alte suflete.

Unde vrem să ajungem ca societate cu atare gândire și mentalitate colectivă? Ca să creștem și să ne dezvoltăm avem nevoie de oameni curajoși, deschiși și echilibrați și îi vom crește numai din copii care nu știu ce-i aia frică și abuz.

Iar dacă aceste argumente nu prind la public, să știți că zilele acestea, într-o localitate din România, se va face masa de pomenire a copilului Ioan, care a decis să-și curme zilele din cauza că era agresat fizic de tatăl său, preot și el. Cu alte cuvinte, niște adulți cu frica lui Dumnezeu au adus un copil la o margine de clădire, de pe care a sărit în gol ca să scape de bătăi și suferință. Ioan avea 13 ani.

Distribuie articolul: