Bărbatul din Moldova care a agresat brutal o tânără pe o stradă din Centrul Vechi al României a fost identificat și reținut. În timpul audierilor, a recunoscut fapta. Deși este luptător de arte marțiale mixte, a declarat autorităților că s-a temut că va fi jefuit de tânăra respectivă, presupusă a fi prostituată.

Astfel, individul reținut are 24 de ani și este originar din Republica Moldova, activând în luptele de tip MMA. Numele său este Petru Ceban. Este cercetat pentru tentativă de omor după ce a agresat violent o femeie în vârstă de 26 de ani în Centrul Vechi al Bucureștiului, scrie  observatornews.ro.

În cadrul discuțiilor cu oamenii legii, tânărul și-a recunoscut vina. Totuși, familia sa spune că acesta nu ar fi fost capabil să facă așa ceva.

„Nu este nicio dovadă, nu este nimic. Am fost noi acolo, am fost şi eu acolo, şi nu este nicio dovadă. Copilul nu are de unde să facă, nu am avut niciodată probleme cu el şi acum brusc a apărut problema asta”, susține mama făptașului.

Potrivit presei române, tânăra frecventa zona. Aceasta ar fi fost damă de companie și își oferea serviciile în scara de bloc în care a fost atacată de moldovean. De menționat că tânăra, pe nume Larisa, va împlini în luna martie vârsta de 27 de ani. Aceasta are trei copii, doi dintre care sunt lăsați prin străinătate, iar unul e cu familia din România. De asemenea, se cunoaște că aceasta este consumatoare de substanțe interzise.

S-a stabilit că agresorul i-ar fi fost client. Acesta le-a povestit oamenilor legii că, în timp ce erau împreună, două persoane s-ar fi apropiat de ei. Tânărul a crezut că ea le este complice și rolul său era să-i distragă atenția. El susţine că a început s-o lovească ca să scape, lăsând-o ulterior într-o baltă de sânge şi fugind de la fața locului.

Tânăra a fost găsită de un trecător care a sunat după ajutor. Aceasta este internată în spital.

Distribuie articolul: