Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat în legătură cu „creşterea înfiorătoare la nivel mondial” a violenţei domestice în timpul crizei legate de coronavirus şi a îndemnat guvernele să intensifice eforturile de prevenire a violenţei împotriva femeilor. Declarațiile au fost făcute într-un mesaj video publicat pe rețelele de socializare, scrie AGORA cu citare Agerpres.

„Ştim că izolarea şi carantina sunt esenţiale pentru suprimarea COVID-19. Dar ele pot prinde femeile în capcană cu parteneri abuzivi”, a declarat Guterres.

„Pentru multe femei şi fete, ameninţarea se profilează cel mai mult tocmai când ele ar trebui să fie în cel mai sigur loc. În casele lor”, a adăugat el.

În unele ţări, numărul femeilor care apelează la servicii de sprijin s-a dublat, furnizorii medicali şi poliţia sunt copleşiţi şi cu personal insuficient, iar grupurile locale de suport sunt „paralizate” sau duc lipsă de fonduri, a declarat şeful ONU.

El a făcut apel la guvernele din întreaga lume să se asigure că pedepsirea agresorilor continuă, să instituie sisteme de avertizare de urgenţă în farmacii şi băcănii şi să declare adăposturile ca servicii esenţiale.

Ţări, inclusiv Germania, au avertizat că restricţiile sociale instituite asupra publicului în încercarea de a preveni răspândirea coronavirusului ameninţă să exacerbeze violenţa domestică.

Foto: Pexels.com