Poate că acest text te va prinde exact în momentul când împachetezi ultimul bagaj de plecare. Poate îl vei citi fiind deja plecat. Poate îl citești abia în clipa când iei decizia că răbdarea ta a ajuns la capăt și gata, drum de întoarcere nu mai este. Are sau nu Moldova un viitor? Ne paște sau nu pericolul anonimatului național, al neantului, al dispariției?

Moldova este un copil abandonat al Europei, un loc în care bătrânețea e veritabilă condamnare la moarte, iar traiul de zi cu zi o luptă constantă. Fuga tinerilor din țară a lăsat în spate zeci de părinți orfani (da, un termen ciudat, dar parcă explică cel mai bine senzațiile mele). Chiar ieri, ieșind la plimbare cu fetița mea, am cunoscut o femeie trecută de 50 de ani, care mi-a făcut următoarea confesiune:

„Mi-am trăit viața pentru copii mei. Am lucrat în două smene (n.r ture) și am agonisit o casă cu forțele mele. Nu am furat, nu am intrat în datorii. Am crescut doi flăcăi și acum sunt singură. Unul e în Irlanda, altul în Anglia. Am și doi nepoți, pe unul nu l-am văzut din cauza pandemiei istea, bat-o focul. Am rămas a nimănui.”

Am auzit zeci de astfel de istorii, dar parcă întotdeauna e la fel de dureros, la fel de acut, la fel de greu de suportat. Ne pleacă tinerii și nu sunt vinovați, dimpotrivă sunt de înțeles. Este al naibii de greu să supraviețuiești într-o țară în care e rușinos să faci apel la noțiuni precum „confort”, „calitate a vieții”, „dezvoltare”. Este dificil să crești copii integri într-o țară care șlefuiește raporturile dominante din fașă (e suficient să vezi atitudinea unor medici față de femeile cu nou născuți sau față de mămicile care vin la controale de rutină).

Este greu să fii patriot într-o țară în care eforturile tale sunt remunerate mult sub propriile așteptări, iar munca se face într-o doară, de la oră la oră. Avem oare o speranță? Putem sau nu să clădim un viitor aici?

Cu siguranță putem. Dacă ne schimbăm radical viziunile. Dacă ne asumăm responsabilitățile de concetățeni: cu impozite plătite la timp, fără scheme și fraude, cu respectarea buchiei legii de toți. Doar într-un astfel de scenariu, care acum sună utopic, s-ar putea să vedem lumina de la capătul tunelului. Să nu uităm că au existat națiuni profund îngenuncheate de criză, dar care au găsit verticalitatea de a o lua de capăt, motivația de a face lucrurile bine.

Pe tine ce te-ar motiva să rămâi aici?

Distribuie articolul: