Augustina Șiman – femeia romantică care s-a făcut remarcată cu cartea „Cămașa lui” este o reprezentantă a Republicii Moldova la ONU. Cine ar fi crezut că o scriitoare se poate împăca atât de bine cu diplomația? Augustina se află de mai mulți ani în SUA la ONU și spune că aceasta este vocația ei – promovarea intereselor naționale. 

Drumul din Chișinău către SUA și ONU nu a fost unul ușor sau scurt. Studiile și cunoștințele adunate în mulți ani au dus-o pe Augustina Șiman acolo unde îi este locul.

Citește un interviu despre perseverență, responsabilitate, dor de casă și dragostea pentru scris:

Știu că deja de mai mult timp ești în SUA și ești unul dintre diplomații care ne reprezintă țara la ONU. Vreau să aflu cum a fost drumul până acolo și care sunt obligațiile tale?

Înainte de a-mi începe mandatul diplomatic la Reprezentanța Republicii Moldova pe lângă Organizația Națiunilor Unite am activat 4 ani la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. A fost un drum lung, pe care l-am ales intenționat, or nu am vrut să fac nimic altceva decât ONU. Aș fi putut să merg într-o misiune diplomatică bilaterală oricând în cursul celor 4 ani, dar nu aceasta era vocația mea – or eu cred cu desăvârșire în implementarea studiilor acumulate întru obținerea celor mai înalte rezultate, iar până la momentul plecării mele la New York am studiat aprofundat dreptul internațional, recent am absolvit și Școală Doctorală, cu un accent particular asupra rolului ONU în dezvoltarea dreptului internațional, și evoluțiile de drept internațional care au loc la nivelul acestei organizații.

Dacă după 10 ani de studiere continuă a acestei materii alegeam să fac orice alt ceva, în propria-mi viziune, era să fie o risipă a tuturor cunoștințelor acumulate de la licență și până la doctorat.

Carieră diplomatică este plină de sacrificii, care se mai și dublează atunci când știi exact în ce vrei să te specializezi.

La moment, reprezint cu dragoste și dedicație Republica Moldova și avansez interesele naționale pe problematici de drept internațional, drepturile omului și problematici bugetare la nivelul ONU; și sunt ferm convinsă că nu aș fi putut realiza nimic din toate dacă nu ar fi fost pliada de profesori de la Departamentul Drept Internațional și European al Facultății de Drept, USM, care m-au zidit, m-au înălțat, și mi-au dat foarte multă carte – la propriu și la figurat.

Cât timp ți-a luat să te acomodezi în SUA și ce îți lipsește cel mai mult acolo?

Probabil din cauza vârstei mele – or am devenit delegat ONU în pragul vârstei de 28 de ani, m-am acomodat foarte repede în SUA, mai ales în orașul New York pe care îl vezi în atât de multe filme. Odată ajuns în New York ai impresia că ai mai locuit aici cândva. Există totuși, unele lucruri care nu au devenit mai puțin enervante după aproape 3 ani – zgomotul și mirosul.

Nu cred că îmi lipsesc prea multe lucruri, în calitate de diplomat te înveți să înlocuiești dorul pentru tot ce este „acasă” cu dragoste – ca să îți poți face meseria, cât mai bine. Dragostea pentru tot ce este „acasă” – de la sunetul foșnetului frunzelor din codrii ruginiți de toamna și până la vocea mamelor care le cânta copiilor înainte de culcare, îți dă curaj, motivație și ambiție de a-ți reprezenta cât mai destoinic țara și de a face cât mai multe în numele ei.

Întotdeauna, negociind rezoluțiile de aici, sunt cu gândul la cei de acasă și la generațiile care urmează să vină, or ONU nu elaborează politici pentru azi sau mâine, ci pentru câteva decenii înainte, iar datoria unui funcționar al statului este să se îngrijească de stat pentru mulți ani înainte, mai mulți decât propriul mandat.

Organizația Națiunilor Unite abundă în diplomați vizionari, excepțional de bine școliți, și pasionați de ONU. Sunt înconjurată de oameni extraordinari, cu toate acestea, uneori, îmi lipsesc serile în famile – micul nostru ritual de a ne aduna cu toții seara, înainte de culcare în bucătărie, ca să bem ceai, să gustăm din magiun de casă, și să ne dorim noapte bună.

Acum ceva timp spuneai într-un interviu că nu îți dorești să te muți definitiv în SUA, te-ai mai răzgândit? O dată ce îți vei încheia misiunea în SUA revii acasă?

Eu îmi doresc foarte mult să revin, și mai presus de atât – să îmi continui activitatea diplomatică relaționată ONU. Este parte a viziunii mele profesionale – dacă la fiecare 3 ani schimbi domeniile de lucru nu mai știi să faci nimic cu adevărat, iar eu știu să fac diplomație multilaterală. În acest sens și în lumina acestui crez sper să pot contribui în continuare la promovarea intereselor naționale pe dimensiunea cele mai mari organizații internaționale din lume, cu cei 10 ani de studii aprofundate în drept internațional și 7 ani de experiență pe care îi am. Eu sunt diplomat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și, la moment, asta intenționez să rămân.

Mulți dintre cei are ajung în SUA nu mai vor să revină. Pe tine ce te leagă atât de strâns de casă?

În primul rând țin să subliniez că empatizez foarte mult cu toți cei plecați peste hotare, și înțeleg că este parte a naturii umane să te prioritizezi pe tine și pe familia ta. În cazul meu, din postura de funcționar public am înțeles 2 lucruri: 1. că uneori un grăunte de nisip poate mișca munții; și 2. mai presus de atât – cu cât instituțiile statului sunt mai slabe, cu atât și statul este mai slăbit, iar exodul de intelect și de memorie instituțională afectează direct capacitatea instituțiilor statului de a reacționa prompt și eficient în situații dificile.

Atâta timp cât familia mea și omenii pe care îi iubesc locuiesc în această țară, iar eu sunt funcționar al unui Minister din această țară, voi depune tot efortul și îmi voi dedica toată experiența și cunoștințele pentru a contribui la realizarea unui bine care mă depășește.

Există două modalități de a face un rău – prima e să îl faci cu mâna ta, iar a două e să îi dai voie să se întâmple. Eu țin să cred că acesta este rolul funcționarilor publici, care au depus un jurământ la numirea lor în funcție – să nu facă un rău și să nu dea voie răului să se întâmple.

Funcționarii publici trebuie să fie busola morală a decidenților statului, iar prezența familiei și celor dragi în țară îmi acutizează înțelegerea vis-a-vis de datoria pe care o am și cum trebuie să îmi fac job-ul.

Te urmăresc pe Instagram și uneori îți mai surprinzi prietenii cu câteva rânduri superbe… Ce mai face scriitoare Augustina Șiman?

Scriitoarea Augustina Șiman iubește. Uneori parcă aș crede că scriitoarea Augustina Șiman și-a găsit în sfârșit cămașă despre care a scris în 2015 și care i-a adus faima… Încă mai scriu, doar că acum peste versurile și textele mele se lasă liniște și foarte multă împlinire la fel cum s-a lăsat și peste viața mea personală.

Scriitoarea Augustina Șiman este o femeie întregită și realizată prin toate poveștile de dragoste pe care le-a trăit și care i-au elevat talentul. Scriitoarea Augustina Șiman a învățat o mare lecție: toți oamenii sunt importanți – toți vin și pleacă la timp.

Am continuat să scriu despre dragoste, și dragostea a continuat să mă scrie, și abia aștept să revin în țară și să lansez o nouă carte, prin care să vă port prin labirinturile inimii care în sfârșit a învățat să iubească mai bine.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Augustina Şiman (@augustina.siman)

Cum se împacă o diplomată cu o scriitoare?

Se împacă de minune și fac o echipa grozavă! Unică diferența dintre meserii este că în diplomație îți măsori de câteva ori fiecare cuvânt, iar când scrii – dacă vrei să scrii bine – nu poți să te cenzurezi și trebuie să îți dai toată libertatea din lume, fără reticențe și fără double sau triple-check.

Altminteri, meseriile se aseamănă foarte mult și se consolidează reciproc: trebuie să fii carizmatic, să vezi profunzimea lucrurilor, să citești oamenii printre rânduri, să fii un bun orator, și să știi să faci oamenii să te asculte. Cuvântul este cea mai puternică armă – atât în diplomație, cât și în literatură.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: