Un lot de 15 tone de mărar proaspăt de import a fost retras și distrus, după ce analizele de laborator au arătat depășiri ale limitelor admise de pesticide. Autoritățile dau asigurări că produsul nu a ajuns pe rafturile magazinelor și nu a fost consumat.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a reținut oficial un lot de 15.000 de kilograme de mărar, în urma depistării unor cantități peste limita maximă admisă de reziduuri de Penconazol – un pesticid care poate reprezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor.

Imediat după confirmarea rezultatelor de laborator, inspectorii ANSA au sigilat întreaga cantitate, iar ulterior aceasta a fost distrusă sub supravegherea strictă a instituției. Reprezentanții Agenției subliniază că niciun kilogram din marfa contaminată nu a fost comercializat.

Potrivit specialiștilor ANSA, depășirea limitelor admise de pesticide apare, de regulă, atunci când nu sunt respectate bunele practici agricole. Printre cele mai frecvente cauze se numără folosirea excesivă a produselor fitosanitare, aplicarea unor doze mai mari decât cele recomandate sau nerespectarea termenului de așteptare până la recoltare – perioada necesară pentru ca substanțele chimice să se degradeze până la un nivel sigur.

ANSA reamintește că toate produsele alimentare de import trebuie să respecte legislația Republicii Moldova în domeniul siguranței alimentare. Importatorii sunt îndemnați să se asigure că producătorii din țările de origine cunosc și aplică aceste cerințe.

Instituția declară toleranță zero față de produsele neconforme și anunță că orice aliment care nu corespunde normelor legale va fi reținut și supus distrugerii. Totodată, operatorii economici sunt îndemnați să manifeste responsabilitate maximă pentru a preveni riscurile la adresa sănătății consumatorilor.

Distribuie articolul: