Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a amânat aprobarea noilor tarife la energia electrică, programată inițial pentru 25 martie.

Decizia survine pe fondul riscurilor legate de aprovizionare și stabilitatea sistemului energetic, după scoaterea din funcțiune a liniei Isaccea–Vulcănești, care asigură circa 60% din importurile de energie ale Republicii Moldova, scrie  tvr.md

„În contextul instituirii stării de urgență în sectorul energetic, ținând cont de incertitudinea de pe piețele regionale și în special cu piețele ce țin de gaze natuale, suntem cerți care va fi calea de alimentare a Republicii Moldova cu energie electrică. Aș solicita ca subiectele (referitoare la reducerea tarifelor la energia electrică – n.r.) să le amânăm pentru ședința ulterioară. Astfel, astăzi să examinăm doar subiectele ce țin de operatorii de sistem”, a propus Alexandru Ursu, director ANRE, în cadrul ședinței de miercuri.

„Le mutăm pentru o altă ședință după ce vedem contextul actual cu aprovizionarea și cu prețurile la zi”, a precizat Alexei Taran, directorul general al ANRE.

ANRE urma să aprobe, în ședința de miercuri, 25 martie, o reducere a tarifelor la energia electrică pentru consumatorii casnici. Potrivit proiectelor publicate, clienții Premier Energy ar fi beneficiat de o scădere a tarifului de la 3,59 lei pe kilowatt-oră la 3,56 lei pe kilowatt-oră, cu 3 bani mai puțin. De asemenea, consumatorii FEE Nord urmau să plătească 3,95 lei pe kilowatt-oră, cu 5 bani mai puțin față de tariful actual de 4 lei pe kilowatt-oră.

Distribuie articolul: