Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a participat la reuniunea ministerială prezidată de premierul român Nicolae Ionel Ciucă, în contextul Conferinței internaționale a gazului în România. 

În cadrul întâlnirii au fost discutate direcțiile de dezvoltare energetică a Republicii Moldova și alternativele de asigurare a cetățenilor cu gaze naturale pe timp de iarnă.

„Republica Moldova a fost prima țară cea mai afectată de criza gazelor, încă începând cu luna octombrie 2021. Efectele acesteia au fost foarte dure pentru cetățeni, sectorul industrial și bugetul statului. În cadrul Conferinței internaționale a gazului în România, am ținut să accentuez despre eforturile interne, de a consuma rezonabil energia, de altfel, în luna septembrie consumul de energie pe țară a fost redus cu 28 la sută, comparativ cu anul trecut. O bună parte din încălzirea centralizată a trecut pe consumul de păcură”, menționează Andrei Spînu.

La reuniune au participat miniștri ai Energiei din România, Ucraina, Azerbadjan, Georgia, Turcia, Grecia, Bulgaria, Ungaria.

„Iar pe termen lung încercăm să găsim alternative și să încheiem contracte pe termen scurt cu Azerbaidjan, România sau alte țări care ar putea să ne furnizeze gaze naturale, așa cum practicăm, la moment, cu Ucraina. Pentru Guvernul de la Chișinău este prioritar să trecem cu bine de iarna care urmează. Acum, sunt esențiale și necesare măsuri la nivel european care să ajute țări, precum Moldova, să treacă peste această criză energetică”, adaugă Spînu.

Distribuie articolul: