De Ziua Internațională a Femeii, soțul Xeniei Deli a oferit un interviu în care a povestit cum a cunoscut-o și s-a îndrăgostit de ea. Bărbatul a dezvăluit cât de mult admiră faptul că soția sa nu pretinde a fi altcineva decât este, acest lucru cucerindu-l pentru totdeauna.

Soțul Xeniei Delli, Ossama Fathi Rabah Al-Sharif, a oferit recent un interviu, în care a dezvăluit cum s-a îndrăgostit de ea. Bărbatul o admiră anume pentru faptul că aceasta este autentică și neschimbată, din momentul în care s-au cunoscut.

„Nu sunt tânăr și din momentul în care am întâlnit-o mi-am ascultat inima și instinctul, nu mă gândeam la asta (n.r. la diferența de vârstă), m-a făcut să-mi pierd mințile. S-a întâmplat rapid. Am întâlnit-o pe 3 ianuarie, am mers la ea în Los Angeles, și pe 27 ianuarie am cerut-o în căsătorie. Mai puțin de trei săptămâni.

De fapt, înainte de aceasta am vorbit la telefon timp de două luni și așa m-am îndrăgostit de ea. De vocea ei, are o voce copilăroasă, care m-a atras. Ea este o combinație din mai multe lucruri: este copilă, este adultă cu spirit matur, este veselă și nebunatică și e foarte empatică.

Este cea mai empatică femeie pe care am întâlnit-o în viața mea. Ea este autentică. Și asta m-a atras la ea. Este spontană, e sinceră, cum am mai spus, cu un pic de nebunie, trăsături care o fac unică, așa că fie o iubești, fie nu.

Un lucru pe care i l-am spus Xeniei este că nu vreau să se schimbe

Vreau să rămână copilul, nebunatica, femeia adevărată și autentică. Sunt atâtea falsuri în lume și iată de ce o iubesc pe Xenia. Nu este falsă, este naturală și toată viața am căutat să am alături oameni reali, care să fie ei însuși. Mulți pretind că sunt altcineva… Oscar Wilde a spus: „Fii tu însuți. Oricine altcineva este deja luat”, a spus bărbatul în interviu.

Xenia Deli a fost profund emoționată de modul în care a descris-o soțul său și a distribuit imaginile pe rețelele sociale, adăugând: „Felicitări cu 8 martie, fetelor! Mă topesc!”.

Pentru a urmări interviul lui Ossama vedeți video de mai jos.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Xenia Deli (@xeniadeli)

Xenia Deli și Ossama Fathi Rabah Al-Sharif, s-au căsătorit în iunie 2016, ceremonia având loc pe insula grecească Santorini. Deși mulți au fost siguri că relația lor nu va funcționa, din cauza diferenței mari de vârstă, cei doi par să fie mai fericiți ca oricând, mai ales cu un dar prețios pe care l-au primit în această căsnicie, nașterea fetiței lor Anastasia.

Citește și: Salată bavareză, fără maioneză și cartofi, așa cum o preferă rușii. Prea bună ca să nu o guști și tu (Video)