Veste bună pentru moldovenii cu cetățenie română. Parlamentul României a decis să dubleze alocațiile pentru copii. 

Mai exact, deputații de la București au adoptat legea de respingere a Ordonanței de Urgență care amâna dublarea alocațiilor până la data de 1 august 2020.

Dacă legea va fi promulgată de către președintele Klaus Iohannis, Guvernul ar trebui să crească alocația pentru copii până la suma de 300 de lei românești. Președintele are la dispoziție 20 de zile pentru promulgarea legii, însă o poate retrimite în Parlament, scrie forbes.ro.

Dublarea alocațiilor a fost amânată la începutul acestui an după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea adoptată de Parlament. Guvernul a susținut că în buget nu erau prevăzuți bani, astfel încât este nevoie ca legea să fie amânată până după rectificarea bugetară din vară. În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între doi şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei românești, respectiv la 600 de lei românești pentru copiii cu handicap.