Te-am obișnuit să îți prezentăm repertoriul Teatrului Național „Mihai Eminescu” săptămânal, însă de această dată am zis să alegem doar două. Două spectacole care vor răscoli sufletul, gândurile și vă vor lăsa cu multe întrebări după. Așa precum, de altfel, ar trebui să o facă orice spectacol de teatru pe care îl vedem. Consultați repertoriul pe site-ul teatrului și luați Biletele online pe tnme.md. Noi vă recomandăm călduros:

3 martie 2020, ora 18:00 (sala mare) – „Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă

CIFRELE AU SUFLET

„Ideea spectacolului o port de mult timp în minte și în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutați, masacrați și exterminați de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă și prin încarcerare în GULAG este o temă la care am revenit și am lucrat mai bine de zece ani, profitând de șansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Național Radiofonic de la București, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași”, mărturisește Petru Hadârcă.

„După șocul produs de lectura Arhipelagul-ului GULAG de Aleksandr Soljenițân, am citit alte materiale, în special memorii ale conaționalilor noștri trecuți prin malaxorul represiunilor staliniste, descoperind treptat o realitate ascunsă, paralelă și diferită de cea trăită de mine în perioada copilăriei și tinereții. Am descoperit îngrozit că alături de noi, pionieri și comsomoliștii ce recitam voioși ode lui Lenin și Partidului, trăiau oameni care sufereau în tăcere, își plângeau în taină părinții, surorile și frații, bunicii, prietenii, uciși de sistemul odios și pervers, creat de cei pe care noi îi glorificam cu atâta inconștiență înflăcărată. Nu bănuiam că, în multe case, consătenii mei se măcinau, se stingeau lent de durere mută și neîmpărtășită. La fel cum nu mi-am putut închipui că Sângereiul meu drag, loc al bucuriei, a putut fi un loc al vaietelor și terorii, și în ’41, și în ’49, și în ’51, mi se ridică părul în cap când îmi imaginez cum drumurile satului s-au umplut de femei bocind și urlând de disperare, de copii plângând ținându-se de părinții și bunicii lor înnebuniți de frică și neputință, mânați cu toții în Siberia”, mai spune maestrul regizor.

„Șocul emoțional produs de lectura amintirilor martorilor oculari ai acelor timpuri, a fost răvășitor, însoțit de un sentiment de vină pentru inconștiența noastră, pentru că nu am știut și am fost atât de indiferenți față de oamenii îndurerați de lângă noi. Este adevărat că atunci această temă era tabu. Au trecut aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, supraviețuitorii au putut, în sfârșit, să spargă gheața tăcerii și să povestească experiențele traumatizante, istoricii au publicat studii, dar la nivelul mentalului colectiv rămâne un mare gol și o mare confuzie – nu s-a produs o asumare și o conștientizare a crimelor orchestrate de regimul comunist, așa cum s-a întâmplat cu cele ale fascismului”, dezvăluie Hadârcă.

„Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de dușmani ai poporului este zguduitoare, cât cântărește suferința celor 11 899 de copii deportați numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate și ele în același an? Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Spectacolul este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul de viață pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor””, mai spune Petru Hadârcă.

6 Martie 2020, ora 18:00 (sala mare) – „Pomul vieții” de Dumitru Matcovschi

Spectacolul „Pomul vieţii” este povestea tristă a oamenilor calzi, emotivi, temperamentali, care sorbesc cu patimă din cupa suferinţelor. Condimentarea spectacolului cu efecte comice este oportună, evoluţia actorilor atingând coardele sufletului omenesc. E un spectacol care denunţă metehnele societăţii noastre.Versurile matcovschiene: „Sfântă ni-i casa, din leagăn de dor ce coboară” exprimă un adevăr simplu şi profund al protagoniştilor spectacolului. „Pomul vieţii” ne îndeamnă să curmăm, pe veci, suferinţa.

Ajunşi la disperare din cauza unui context istoric şi social nefast, afectaţi de sărăcia şi degradarea satelor moldoveneşti, prinşi în plasa unor păcate congenitale şi a unor întrebări fără răspunsuri, oamenii din „Pomul vieţii” trec prin mai multe încercări şi „vămi” sufleteşti până înţeleg un adevăr atât de simplu şi profund, exprimat prin versurile matcovschiene, devenite antologice: „Sfântă ni-i casa din leagăn de dor ce coboară”. Mesajul spectacolului este că neamul nostru trebuie să ţină aprins focul din vatră, să fie mult mai receptiv la problemele societăţii şi să-şi păstreze credinţa şi voinţa de a se purifica, de a o lua de la capăt.

 

În noua variantă a „Pomului vieţii”, lansată recent la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, joacă actori din diferite generaţii: Ion Mocanu, Olga Guţu, Ghenadie Gâlcă, Ninela Caranfil, Alexandru Pleşca, Angela Ciobanu, Cornelia Suveică, Iurie Negoiţă. Condimentarea spectacolului cu efecte comice este oportună, evoluţia actorilor atinge coardele sufletului omenesc.

 

Piesa „Pomul vieţii” a fost scrisă în 1977 şi este montată a doua oară, după 31 de ani. Dumitru Matcovschi a spus că se bucură că spectacolul e realizat de altă generaţie şi că este meritul regizorului că piesa apare altfel. „Sunt împăcat cu această viziune regizorală pentru că spectacolul este contemporan. Piesa vrea să denunţe metehnele societăţii noastre. Mă bucur că Sandu Cozub s-a apropiat de durerile mele, suprapunându-le peste ale lui. Problemele sunt mai mari acum ca atunci. Pentru că atunci încercam să rezistăm cumva într-o societate dictatorială. Acum suntem liberi de 20 de ani şi ceva, dar am rămas un popor ticălos. Cădem din ce în ce mai mult. Prăpastia se afundă”, a menţionat Dumitru Matcovschi.

Directorul artistic al teatrului, Alexandru Cozub, a precizat că spectacolul e rezultatul unei colaborări mai vechi cu scriitorul: „A fost o conlucrare. Am ales anume această piesă pentru că mi se pare destul de actuală, chiar dacă acţiunea se desfăşoară în anii 70. Bineînţeles, o privim din perspectiva zilei de astăzi. Şi am vrut ca din ce a scris dl Matcovschi atunci să scoatem ce a rămas şi astăzi. Dar cam multe lucruri au rămas, de acolo până încoace, cam puţine lucruri s-au schimbat. Beţia a rămas aceeaşi, dimpotrivă, e un flagel mai grav astăzi. Noi credem că dezmăţul e mai mare acum”.

Consultați repertoriul pe site-ul teatrului și luați Biletele online pe tnme.md

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: