Câți oameni visează în lumea modernă la un zâmbet frumos şi sănătos, care să întoarcă privirile, sau cel puţin să ofere o doză de încredere în propria persoană? Majoritatea dintre noi ne dorim un asemenea privilegiu. Cu părere de rău, astăzi, cel puţin un membru din fiecare familie nu poate să zâmbească „larg”, aşa cum şi-ar dori, din motiv că nu se simte bine cu propria dantură. Evident, această problemă nu este una globală, dar este un factor care poate răpi multora dintre noi zâmbetul, iar alteori şi dispoziţia. Spre fericirea multora, astăzi au apărut deja proceduri care pot rezolva această problemă minuţioasă, dar care ne provoacă un disconfort total, şi anume – albirea dentară.

Care ar fi motivele care duc la schimbarea culorii dinţilor?

Mai întâi de toate, e nevoie să înţelegem care sunt cauzele care dăunează atât de mult zâmbetului. Nuanţa danturii este dictată în mare parte de genetică (pe care nu o putem influența) și de factorii externi care ne modifică ,,zâmbetul”, mai exact:

        Obiceiurile alimentare. Produsele pe care le consumi zilnic pot acţiona negativ asupra culorii dinţilor, dar în principiu este vorba de anumite alimente care conțin coloranți (consumul excesiv de cafea, ceai şi vin roșu) .

        Vârsta. Odată cu înaintarea în vârstă corpul nostru suferă anumite schimbări, iar dinţii sunt printre primele ținte, pentru că aceştia îşi pierd din culoarea iniţială.

        Fumatul. Acest viciu negativ influențează puternic culoarea dinţilor, şi este considerat duşmanul unui zâmbet frumos şi sănătos.

        Tratamentele suferite. Uneori , unele medicamente sau suplimentele de fier la fel pot duce la modificarea culorii dinţilor.

Ce metode de albire dentară sunt populare

Procedura de albire a dinţilor este diversificată, şi poate avea la bază anumite principii individuale de care se ţin cont. Cu toate acestea, e de menţionat faptul că în cazul în care nuanţa de bază  este ,,gri”, această procedură este mai puţin eficientă, în schimb, în cazul dinţilor ,,îngălbeniţi”, această procedură este mai eficientă. Astfel, există 2 moduri în care poate fi efectuată albirea dentară:

  1.     Albirea dinților la domiciliu se poate face cu cape standard sau cu cape individuale. Capele standard reprezintă gutiere din plastic, care vor susţine gelul. De cele mai multe ori, la această metodă recurg persoanele care au frica că stomatologii profesionişti vor cere un preţ mare pentru această procedură. Desigur, cele mai comode sunt capele confecţionate în cabinetul stomatologic, pentru a se potrivi individual fiecărui pacient, deoarece puțini oameni corespund real cu un „standard”. Important de reținut, procedura de albire dentară făcută acasă cu cape standard nu are mereu efectul dorit şi nici nu se compară cu capele individuale unde  medicul stomatolog experimentat le va realiza, adapta și va da sfaturi pentru o albire eficientă.
  1. Albirea dinţilor în cabinetul stomatologic. Procedura se efectuează prin utilizarea unor geluri speciale, ce pot fi la îndemână doar unui specialist în domeniu, într-un cabinet stomatologic dotat cu tehnică de ultimă generaţie. În acest caz vorbim despre o albire profesionistă, care poate include câteva şedinte, în dependenţă de culoarea iniţială a dinţilor (determinată cu ajutorul unei chei speciale de culori).

De exemplu specialiștii Imperial Dent, optează pentru gutiere individuale sau albirea în cabinetul stomatologic. Pentru albirea profesională dentară utilizează sistemul de albire Opalescence (Ultradent, SUA). Acesta este un sistem de albire popular – cel mai folosit în întreaga lume mai bine de 30 ani. Specialistii clinicii au fost în SUA la fabrică, unde și-au perfecționat atât cunoștințele, cât și abilitățile practice (pentru rezultate optime ale albirii dentare, de fiecare dată).

Cât costă o albire dentară? În contextul efectuării acestei proceduri într-o clinică stomatologică, preţul albirii dinţilor poate varia în dependenţă de rezultatul pe care îl doreşti sau de culoarea iniţială a danturii. Totuşi, fiecare din aceste metode are la bază anumite principii şi cerinţe care ţin strict de preferinţele tale.

Unde se recomandă să efectuăm procedura de albire dentară şi de ce?

Evident, este necesar ca procedura de albire dentară să se desfăşoare într-un cabinet stomatologic, şi doar de medici calificaţi şi profesionişti, precum cei din echipa noastră, de la Imperial Dent. În aceste condiţii, stomatologii noştri îți propun maximă siguranţă şi confort, dar şi echilibru emoţional asupra rezultatului pe care îl dorești. Astfel, la Clinica Imperial Dent (ne găsești în Chișinău, regiunea Botanica) poți beneficia de un tratament de albire dentară de ultimă generație, pentru ca rezultatul să fie unul peste aşteptările tale, şi pentru un timp cât mai îndelungat.

Distribuie articolul: