Criză de motorină în Republica Moldova! Agricultorii se plâng că nu au de unde procura motorină pentru a prelucra câmpurile. Fermierii spun că motorina angro nu mai poate fi găsită nicăieri, iar stațiile PECO nu vând motorină decât direct în rezervor. Experții explică fenomenul prin faptul că există un deficit de motorină pe piața regională, din cauza războiului din Ucraina și a perceperii depozitelor de motorină drept ținte militare.

Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” spun că nu pot procura combustibil angro și sunt nevoiți să meargă cu canistrele la stațiile PECO, unde mimează procesul de alimentare în rezervor.

„Ieri, stațiile PECO nu mai vindeau motorină pentru că nu mai aveau rezerve. Stațiile nu vând decât în rezervor. Suntem nevoiți să stăm cu butoaiele în portbagaj, ca să nu ne vadă prin camerele video de la stații, ca să ne alimentăm. Parcă o furăm, nu o cumpărăm. În toată lumea este favorizat producătorul agricol, peste tot în UE și în afara UE sunt prețuri preferențiale la motorina agricolă. În țările baltice sunt pompe pe care este indicat că este agro diesel, iar mașinile agricole se alimentează preferențial. La noi nu poate fi vorba de favorizare, ei nu ne creează nici măcar condiții în care s-o procurăm”, a spus reprezentantul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Brînză, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Experții spun că fenomenul deficitului de motorină este cauzat de războiul din Ucraina, care a perturbat lanțurile logistice, informează ipn.md.

În același timp, potrivit specialiștilor, în condițiile actuale, reglementarea prețurilor la carburanți este inoportună.

„Este un deficit de motorină. ANRE induce lumea în eroare. La vamă sunt rânduri de 10 km de camioane. Este o problemă de logistică. În loc compania petrolieră să facă 2-3 curse pe săptămână, ea face o cursă în două săptămâni. Și stau stațiile fără motorină. Sper că Guvernul nostru și cel al României vor găsi o soluție pentru a debloca vama”, a spus expertul în domeniu energetic, Sergiu Tofilat.

„Faptul că agricultorii sunt forțați să cumpere produse petroliere de la stații sau dacă cumpără angro, e la un preț mare, aproape ca la panou, este rezultatul acestei plafonări aiurea. Pe piața regională este un deficit legat de războiul din Ucraina, lanțurile logistice sunt tăiate, motorina stocată un Ucraina devine țintă militară, depozite întregi sunt distruse. Dacă motorină nu ajunge, iar cei din Ucraina sunt gata să achite prețuri nebune pentru ea, de ce credeți că motorina va merge pe o piață ca a Republicii Moldova care este plafonată și reglementată?”, a spus expertul în domeniul energetic, Victor Parlicov.

Ieri, ANRE a venit cu o explicație pentru majorările fără precedent din ultima perioadă a prețurilor la carburanți. Potrivit ANRE, majorările sunt o consecință a doi factori de bază: relansarea economiilor lumii după perioada pandemică și războiul din Ucraina, care a perturbat lanțurile logistice tradiționale și a exclus parțial produsele petroliere din Federația Rusă de pe piețele occidentale. De asemenea, ANRE menționează că stocurile de produse petroliere sunt suficiente pentru acoperirea necesitaților curente ale economiei naționale și ale cetățenilor.

Distribuie articolul: