Aeroportul Chişinău are prima sculptură  și primul simbol  propriu. Sculptura reprezintă imaginea  unui pilot urmat de două însoțitoare de bord și semnifică siguranță și un zbor liniștit asigurat de compania din Chișinău. 

Sculptura a fost realizată de artistul Veaceslav Jiglițchi, cetățean de onoare a Chișinăului, distincție oferită acestuia pentru implicarea și aportul adus artei sculpturii din capitală. Sculptorul a primit numeroase premii atât acasă cât și peste hotare pentru lucrările sale.

„Încă din cele mai îndepartate timpuri sculptura a fost considerată un mijloc de exprimare artistică, simbolistica acesteia fiind una foarte puternică. Am fost onorat să lucrez la acest proiect şi din primele clipe am privit foarte pozitiv idea companiei Avia Invest. Este o lucrare foarte complexă, la care am muncit minuţios şi am depus mult suflet.” a spus autorul sculpturii, Veaceslav Jigliţchi.

Aeroportul Internaţional Chişinău este şi o carte de vizită a ţării pe plan internaţional, iar această sculptură reprezintă un simbol memorabil, oferind notorietate nu doar aeroportului, dar şi Republicii Moldova.

Sursa foto: Airport.md

Distribuie articolul: