La 5 luni distanță de la venire pe lume a fiului lor, Adela Popescu și Radu Vâlcan au decis să-i dăruiască micuțului Alexandru primul pictorial din viața sa. Cui îi seamănă micul moștenitor, aflați mai jos.

Primul pictorial din viața lui Alexandru a fost realizat pentru Unica.ro. Pe coperta revistei materiale, familia Adelei Popescu apare în premieră în componență nouă, de „2+1”. Micul erou apare, în poza de pe copertă, purtând hăinuțe cochete și zâmbind cu gura până la urechi.

Nicoleta Nucă și Adela Popescu au sclipit aseară în ținute ale unui brand Made in Moldova (Foto)

„Adela Popescu şi Radu Vâlcan ni-l prezintă pe fiul lor, Alexandru. Fotografii în exclusivitate pentru @unica_romania”, spun redactorii publicației românești.

1

Interviul, precum vă dați bine seama, este dedicat celui mai important personaj al familiei – micuțului Alexndru:

Maturitatea relației noastre ne-a dus în situația de a ne dori un copil. Practic, era exact ceea ce ne lipsea, tabloul perfect. Alexandru a sosit în viața noastră la momentul potrivit, când ne-am dorit și, mai ales, când și-a dorit EL”, spun părinții, în interviu.

2

De astăzi, numărul revistei din decembrie este accesibil deja pentru publicul de peste Prut.

kyu

Foto: Unica România

Distribuie articolul: