Adela Popescu trăiește cele mai frumoase clipe din viața ei, deoarece va aduce pe lume încă un copil. Vedeta și soțul ei, Radu Vâlcan vor deveni părinți pentru a doua oară. Adela Popescu a publicat un mesaj pe blogul personal unde a explicat cum se simte fiind gravidă iar.

Adela Popescu a redactat un mesaj prin care a explicat cum se simte la cea de-a doua sarcină. Vedeta este extrem de fericită și simte că venirea pe lume a copilului o va face să se simtă împlinită, scrie click.ro.

„Dacă mă urmăriți pe Instagram, ați văzut că în luna septembrie am fost la un târg pentru copii și v-am prezentat câte ceva de acolo. Că tot aud tot timpul că la primul copil cumperi și faci de toate, iar la al doilea… mai puțin.”, povestește Adela Popescu.

”Încă nu știu ce să spun legat de asta și de cum mi se va schimba comportamentul la cumpărături sau la pediatru, dacă vom fi mai relaxați sau nu. Un lucru știu însă sigur: faptul că urmează să avem doi copii mă face să mă simt (și) mai responsabilă. Și aici nu vorbesc numai de lucrurile zilnice, cum ar fi alimentația. Ci de lucruri „grele”, de viitor. Școală și alte studii, anii de adolescență, tinerețe. Uneori „aberez” până în punctul în care mă gândesc cum va fi să îi văd „la casa lor”.  Îmi revin însă repede și îmi dau seama că rolul nostru, acum, ca părinți, este să îi iubim, să îi protejăm și să îi ajutăm să își construiască un viitor cât mai bun. Știți deja că am optat pentru pachetul de prelevare celule stem. Apoi ne-am gândit la asigurări de sănătate și chiar la un „fond de studii” a fost mesajul scris de Adela Popescu pe blogul ei.

Sursa foto: Facebook.com

Vezi și: Cum ar reacționa Adela Popescu dacă fiul ei i-ar spune că are altă orientare sexuală. Actrița a fost foarte sinceră