Adela Popescu a născut recent pentru a doua oară și de această dată un băiețel. Actrița a mărturisit că își dorește foarte mult și o fetiță așa că nu se oprește aici. Adela a povestit cu lux de amănunte cum a decurs nașterea pe blogul său. 

„Sâmbătă seara, pe opt decembrie, mai exact, ne-am dat seama că ne dorim să mâncăm ceva bun în oraș. Așa că am ales un restaurant thailandez ce ne place nouă mult. Am renunțat și la protocolul pe care orice femeie ce urmează să nască ar trebui să îl urmeze, adică să mănânce cât mai ușor și puțin cantitativ, mai ales în zilele în care posibilitatea de a naște e mare. A doua zi împlineam 40 de săptămâni de sarcină. Așadar, am comandat și orez, și supă de cocoș, și padthai și curry și am ciocnit chiar și un pahar de prosecco. Sărbătoream ceva. Habar nu aveam ca sfârșitul vieții în trei.

Mărturisesc că nu mă bucuram neapărat că băiețelul se lasă așteptat atât, asta pentru că încă de la început el a fost nițel mai mare decât vârsta lui biologică. Toate bune, era clar că îi place în burtică, doar că o greutate maricică mi-ar fi micșorat șansele de a naște natural sau ar fi făcut ca procesul să se desfășoare mai greoi. Știam cât m-am chinuit cu Alexandru, care a avut 3050 la naștere, așa că mi-era greu să îmi imaginez cum s-ar întâmpla asta la peste 3500 gr cât se preconiza.

Pe la 4:30 dimineața m-am trezit săgetată de o durere familiară de spate. Similar cu ce simt de regulă la menstruație, dar mult mai aproape de ce am simțit la debutul travaliului cu Alexandru. M-am întors pe stânga, apoi pe dreapta, durerea era acolo. Suportabilă, dar prezenta. Am zis să fac câțiva pași să mă asigur că nu e nimic, timp în care am luat și un antispastic să îmi confirme că e vorba de contracții de naștere sau nu. S-a potolit o vreme, apoi s-a instalat din nou. Atunci a venit momentul să îl trezesc și pe Radu. Nu ne venea să credem că în sfârșit se întâmplă. I-am sunat pe ai mei să vină să stea cu Alexandru și am plecat nerăbdători, dar nu înainte de a-mi face un duș și a mă asigura că am strictul necesar la mine. Ba chiar mi-am dat și cu un strop de parfum. Încă îmi părea poezie. Drumul cu mașina spre spital a fost superb. Decorațiunile frumoase, câțiva fulgi, noi super nerăbdători și fericiți că în sfârșit se întâmplă, orașul gol. Spre fericirea lui Radu, ce își calculase deja rutele până la spital în funcție de oră, km, trafic.

Pe drum am improvizat de pe telefon un playlist pe care l-am rugat pe Radu să îl facă pentru travaliu, imaginându-mi că voi avea chef, stare și energie să ascult muzica, ba chiar să mă fățăi prin salon. Curată naivitate.

Totuși, am apucat să ascultăm acordurile de început ale uneia dintre melodii, timp în care cu o mână mă țineam de spate și cu cealaltă mângâiam obrazul soțului în încercarea de a-i potoli anxietatea. Lui. Deci eu să o potolesc pe a lui. 😳 Strașnică femeie. La camera de gardă s-a constatat că aveam nițica dilatație, dar că bebelușul e încă sus.

Am fost sfătuită să mă instalez în salon în liniște, căci situația locală indică o lungă perioadă de așteptare.

În salon mi-au fost montate monitorul și o brănulă, să fie. Deja durerile creșteau în intensitate, dar nu anunțau deloc ceea ce urma.
Radu, săracu’ nu știa cum să reacționeze și îmi spunea: „iubita, dacă vrei cezariana, spune” Impresionat și el de chinul deja prezent.

În scurt timp a ajuns și Anca Sultan, medicul meu.
I-am spus că se repetă istoria cu durerile de spate și că aș dori, dacă se poate, să îmi facă epidurală mai repede.

Dar să vă explic ce particularitate au avut cele două travalii ale mele.
Capul copiilor s-a așezat pe terminațiile nervoase ale coloanei, astfel încât, deși monitorul înregistra, să spunem, contracții de 30 %, suportabile pentru oricine, eu, efectiv, mă tăvăleam de durere. Așadar, durerea travaliului venea peste cea de coloană, oferindu-mi chinuri inimaginabile, continue și de neoprit.

Pe de o parte, ar fi putut să îmi aplice epidurală, dar ar fi încurcat foarte tare protocolul pentru cezariană în cazul în care s-ar fi ajuns la asta. Copilul, după ultimele măsurători, era mare, plus că nu cobora în pelvis.

Așa că Anca a hotărât să mai așteptăm puțin, sperând ca situația locală să se îmbunătățească, astfel putând naște natural, așa cum ne doream.”

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: