Acum aproape un an, o veste cumplită a tulburat liniștea unei familii din municipiul Chișinău. Zinaida Cosoi, mamă a două fetițe, se confruntă cu o boală nemiloasă: cancerul. La doar 30 de ani, femeia a trecut prin clipe de groază. Deși, a sperat că operația de înlăturare a sânilor va fi ca o lumină de speranță că totul merge spre bine, tânăra a primit o altă lovitură: boala în loc să intre în remisie- a avansat. De atunci duce o luptă crâncenă, plină de lacrimi, durere și speranță.

„Fiind în perioada alăptării a apărut un nodul în sinul sting ( care apărea- dispărea), asta m-a dus în eroare, deoarece foarte multe femei în această perioadă se confruntă cu mastita de lactație ( febra laptelui), stoarcem și totul revenea parcă la normal. Într-o dimineață m-am trezit cu un sân mărit și nodulul era tare, care a crescut cu o viteză galopantă. Am încercat să storc, se micșora, apoi din nou își mărea dimensiunea. Am mers la consultație la mamolog unde am făcut și ultrasonografie și am primit diagnoza ( cancer mamar).  În acel moment eram cu fetița mică în brațe și pentru prima dată în viața mea am simțit cum fuge pământul de sub picioare”, a spus Zinaida.

Depistat de cele mai multe ori târziu, lupta împotriva cancerului devine una pe viață și pe moarte.

„Am acceptat diagnoza și mi-am pus ca scop să lupt și sa înving. Desigur că a apărut întrebarea: de ce eu? Asta nu poate sa se întâmple mie. Eu nu am meritat așa ceva, sunt prea tânără. S- a început o perioada cu vizite îndelungate pe la policlinica oncologică din Chișinău, așteptări pe la ușa medicilor. A urmat biopsia cu ac ( rezultat- celule atipice) apoi trepanobiopsia ( rezultat a venit în 3- 4 săptămâni)). Am făcut investigațiile cerute de mamolog – ( scântegrafie osoasă, ultrasonografie a organelor interne, multe analize), rezultatele cărora erau bune. Chimioterapie am început de urgență din cauza vârstei și posibilitatea de răspândire mai rapidă”, adaugă femeia.

Prima chimioterapie am făcut-o pe data de 24 iulie- ultima 22 decembrie

„La începutul lunii august au venit rezultatele , aceasta a fost a două lovitură pentru familia mea – cancer mamar triplu negativ ( o forma rară de cancer și foarte agresivă). Antecedente în familie nu sunt. La inițiativa mea am dat testele genetice. Protocolul de tratament indicat de medicul oncolog- 8 chimioterapii neoadjuvante la fiecare 21 zile, operație și radioterapie. Am avut consultații cu medici din Turcia, România și Germania – toți au confirmat că protocolul de tratament e corect”, povestește tânăra mămică.

Perioada de chimioterapie a fost foarte grea cu urmări negative asupra corpului său și cu multe efecte adverse, povestește Zinaida.

„Doar gândul la familia mea și persoanele dragi din partea cărora am avut parte de o susținere și dragoste necondiționată m-a ajutat foarte mult să depășesc această perioadă. Ideea și gândul că după ce finisez toate etapele de tratament ( chimioterapie, operație, radioterapie) mi-a dat speranță și putere într-un viitor alături de familia mea. M-am informat bine despre tipul de cancer pe care l-am dezvoltat și am luat hotărârea să înlătur ambii sâni, fără oarecare remușcări și regrete( pentru a micșora șansele de recurență)”, a mai spus femeia.

Am fost operată pe data de 5 ianuarie 2022

„A 2-a zi după operație am simțit o durere stranie în soldul drept, ceea ce m-a pus în gardă. A urmat perioada de recuperare post operatorie și după discuția cu medicul chirurg mamolog am hotărât să mergem în România să facem pet-ct pentru a ne convinge că totul e bine. Pet-ct în Republica Moldova există doar într-o clinică privată, prin asigurare este valabil numai la etapa inițială de diagnostic/ fază avansată de boală”, adaugă Zinaida.

Cum se simte o mamă pe care o așteaptă două fetițe și mereu o întreabă când va veni acasă? Cum e să trăiești cu ziua de astăzi și frica zilei de mâine, fiind mereu într-o luptă continuă? Cu siguranță, doar cei care trec prin calvarul acestei boli, au un răspuns. Unul amar, plin de frici, nedumerire și credință.

Am plâns mult. Au mai urmat investigații, consultație la oncolog, chimioterapeut, radioterapeut, care au confirmat cu toții că boala în loc sa intre în remisie- a avansat ( metastaza osoasă la bazin pe partea dreaptă). La policlinica oncologica mi s-a spus că vom încerca altă linie de citostatice și vom face chimioterapie până când poate această boală v-a răspunde la vreun medicament. La întrebarea mea și dacă nu va răspunde? Organismul nu poate rezista la atâtea citostatice. Imunoterapie în Republica Moldova nu se face”, a mai menționat Zinaida.

Nu s-a lăsat bătută nici pentru o clipă. A acceptat să facă a 9- a chimioterapie și între timp să caute o șansă la tratament și viață în altă parte.

„O clinică din Germania m-a acceptat la tratament, costul fiind de 66 mii euro. O suma imensă pentru familia mea. Cu ajutorul Domnului și a tuturor oamenilor buni, rudele, prieteni, colegi, cunoscuți, vecini cărora mă închin și le mulțumesc din tot sufletul pentru ajutorul acordat. Clinica a acceptat să fac achitarea în rate. La moment sunt deja în Germania, am făcut investigații, 1 chimioterapie și urmează o mini operație pentru a putea sa scoată material pentru biopsie. În urma rezultatelor se va hotărî tratament ulterior. Mai este nevoie de o suma considerabil de mare ( 20 mii euro), asta dacă nu vor mai fi cheltuieli suplimentare”, povestește femeia.

În Germania mi-au zis că este un caz foarte rar, 1 la un milion,  dar eu sper și cred că voi învinge

„Acasă mă așteaptă 2 copiii cu mult drag și dor și cu speranța că mămica lor va reveni sănătoasă. Vă rog mult să ajutați să depășesc această perioadă grea din viața mea. Avem nevoie de susținerea tuturor oamenilor, cu o mica donație, rugăciuni și un gând bun. Când primești diagnosticul de cancer e așa o lovitură puternică, după care greu te aduni. Mie vestea asta mi-a căzut ca un topor în ceafă. Primul gând a fost ce o să mă fac cu copiii mei? În boala asta, importantă este acceptarea. Am acceptat-o și o respect pentru că, respectând un lucru, îl faci să nu te mai atace. Chiar dacă boala a adus unele schimbări în viața mea, chiar dacă propriul exemplu poate fi de ajutor pentru alte femei, pot spune că prețul plătit e prea mare: „A devenit clișeu să auzi ce experiență revelatoare e să treci printr-o boală de genul ăsta. Nu e”, a spus Zinaida.

E adevărat că, dacă stau și povestesc, poate că asta schimbă niște vieți, poate că femeile vor duce să-și facă ecografii, povestește Zinaida.

„Întotdeauna am zis că înțelepciunea asta care vine odată cu experiențe cum ar fi că pierzi pe cineva drag, că treci printr-o boală, are un preț prea mare.  E adevărat și că acum mă bucur de lucrurile mici și simple. Dar prețul pentru toate astea e încă prea mare pentru mine. Acum, toate lucrurile care înainte păreau lipsite de conținut au sens.  Pentru mine, să mă întrebi acum cum mă văd peste cinci ani e cea mai goală întrebare pe care mi-o poți pune. Poți să mă întrebi ce fac după masă, ce fac mâine, dar nu ce fac peste cinci ani. Și nu pentru că mi-e frică că nu o să mai fiu aici peste cinci ani, ci pentru că nu îmi mai pasă ce o să fac peste cinci ani”, a spus Zinaida.

Lupta mea continuă. Lupt si sper în urma bătăliei să ies câștigătoare.

„Chiar dacă îmi trăiesc viața pe zile, una câte una cu frica. Știu și simt ca sunt zile ușoare și zile mai grele. Când dau de una grea, îmi aduc aminte că vor veni altele bune și o pun pe cea grea între paranteze, o să treacă. Să ne bucurăm cu toții de viață și să apreciem clipa. Acum, că mâine nu știm dacă va mai fi la fel”, a mai spus Zinaida.

Poți face o donație aici:

Deținător: Cosoi Zinaida
IBAN: DE51100100100845167133
BIC: PBNKDEFF
Postbank
LEI, USD, EURO Iban: MD71ML0000002259A5870841
Swift: MOLDMD2X
Beneficiar: Zinaida Cosoi

Distribuie articolul: