Kirk Douglas, legendarul interpret al lui Spartacus și unul dintre ultimii supraviețuitori ai epocii de aur de la Hollywood, a murit miercuri la vârsta de 103 ani, anunță BBC.

Kirk Douglas este tatăl actorului Michael Douglas și a lăsat în urmă o carieră de mai bine de șase decenii, în care a jucat în peste 90 de filme.

Sănătatea sa era din ce în ce mai șubredă în ultima perioadă, menționează digi24.ro. În 1996, suferise un atac cerebral, dar se recuperase destul de bine. Era un supraviețuitor. A fost în marină în anii celui de-al Doilea Război Mondial, iar în 1991 a scăpat cu viață dintr-un accident de elicopter în care două persoane au murit. Kirk s-a ales atunci cu o traumă serioasă la coloană. Ultima dată a fost văzut în public în aprilie 2019, scrie tmz.com.

„Cu o uriașă tristețe, eu și frații mei anunțăm că Kirk Douglas ne-a părăsit astăzi, la vârsta de 103 ani. Pentru lume, era o legendă, un actor din epoca de aur a filmelor, un umanist care era dedicat dreptății, iar cauzele în care a crezut au fost un standard către care noi toți am aspirat; dar pentru mine și pentru frații mei Joel și Peter el a fost simplu – tata, pentru Catherine – un socru minunat, pentru nepoții și strănepoții lui – un bunic iubitor, iar pentru soția lui, Anne, un soț minunat ”, a declarat Michael Douglas.

Kirk a apărut mai întâi în roluri minore în producții de pe Broadway, iar în anii ’40 s-a înrolat în marina militară americană, unde a servit câţiva ani, după care s-a reîntors la teatru. Marile sale roluri le-a făcut însă pe marile ecrane, unde s-a făcut remarcat și prin înfățișarea sa, dar mai ales pentru statura sa atletică.A primit recunoaștere unanimă a măsurii talentului său odată cu rolul Spartacus, din filmul cu același nume din 1960, dar deja în 1959 fusese nominalizat la Oscar, pentru cel mai bun actor în rolul principal, grație rolului Midge Kelly, boxerul din „Champion”. N-a câștigat însă niciodată ca actor un Oscar. A câștigat în schimb două statuete ca producător, pentru „The Bad and the Beautiful” în 1953 și „Lust for Life” în 1957, unde l-a întruchipat pe pictorul Vincent Van Gogh. În 1995, Academia americană de Film i-a acordat un Oscar onorific pentru întreaga carieră. A fost, fără îndoială, un titan în industria filmului și și-a fondat propria sa companie de producție.A jucat alături de alte legende hollywoodiene precum Burt Lancaster, în șapte filme, sau John Wayne, în trei filme. Și alături de Arnold Schwarzenegger a jucat în filmul „The Villain” din 1979, iar cu Farrah Fawcett a făcut echipă în filmul SFi „Saturn 3”. Era bun atât în roluri negative, cât și ca erou exemplar.

În egală măsură, meritele lui Kirk sunt recunoscute și pe plan umanitar. A fost ambasador al bunăvoinței din partea Departamentului de Stat al SUA. Președintele Jimmy Carter i-a conferit Medalia Libertății, iar Franța l-a făcut Cavaler al Legiunii de Onoare.

Kirk Douglas s-a născut sub numele de Issur Danielovitch, în Amsterdam (statul New York), fiind descendentul unor părinți de origine rusă care emigraseră în State în 1912. Kirk s-a căsătorit cu Diana Dill în 1943 și cu ea a avut doi fii – Michael și Joel. După divorțul de Diana, în 1951, s-a căsătorit în 1954 cu Anne Buydens, cu care a mai avut doi fii, Peter și Eric, cel din urmă mort în 2004.

 

Foto: Instagram

Video: Youtube