După doi ani de luptă cu cancerul mamar, actrița Shannen Doherty a ieșit învingătoare. A fost o perioadă cumplit de grea, cu un tratament foarte agresiv, dar care a ajutat-o să scape de boală. Alături i-a fost în toată această perioadă soțul care este foarte grijuliu și, cu ajutorul lui, a reușit. Acum două luni anunța cu zâmbetul pe buze că este pe drumul cel bun, deoarece cancerul este în remisie, semn că toate eforturile de însănătoșire nu au fost în zadar.

61830641

S-a reinventat total, i-a crescut părul și a adoptat o atitudine mult mai pozitivă, fiind veșnic recunoscătoare pentru această a doua șansă pe care a primit-o de la viață. Plină de ambiție și încredere în ea, Shannen nu a mai putut sta degeaba, așa că astăzi a fost prima sa zi pe platourile de filmare, după doi ani de absență.

Actrița arată din ce în ce mai bine, mai ales că a revenit la job, locul care o face fericită. Pe perioada tratamentului a fost nevoită să se tundă scurt, acum însă se bucură din nou de podoaba sa capilară neagră ca abanosul, aranjat-o într-o tunsoare pixie – la modă anul acesta.

Cu ocazia acestui nou început, actrița a distribuit pe contul său de Instagram o fotografie însoțită de un mesaj emoționant: „Astăzi am revenit pe platourile de filmare. A fost o luptă care a durat doi ani. Lupta împotriva cancerului. În calitate de actor, oamenii te uită. Ei presupun că ești prea slab, neputincios și totuși munca te înviorează și te face să te simți nou, cu putere pentru a trece peste toate. Astăzi mă compar cu o mașină. O mașină vintage care a stat în garaj prea mult timp. Este încă o mașină grozavă, cea mai bună, doar că are nevoie de timp pentru ca motorul să se încălzească pentru a porni la drum. Făcând ceea ce trebuie. Sunt recunoscătoare pentru această zi, pentru fiecare zi. Vă mulțumesc că mă lăsați să joc pentru a fi altcineva astăzi. O echipă grozavă.”

shannen4

Sursa: okmagazine.ro