A fost finalizat procesul de omologare și înregistrare a noului soi de nucă cu miez roșu „Rubin” în Catalogul Soiurilor de Plante din România. Potrivit diez.md, acesta a fost selecționat și dezvoltat de către Pepiniera Voinești, raionul Hâncești, în colaborare cu Patru Agro România. 

„Aceasta este o noutate excelentă, în primul rând pentru nucicultorii din România, dar și pentru cei din alte țări membre ale Uniunii Europene, dat fiind mecanismul de recunoaștere reciprocă a oricărui soi de cultură omologat în orice țară UE”, menționează Creatorul, dar și directorul tehnic de la Pepiniera Voinești, Oleg Tîrsînă în postarea sa de pe Facebook.

Omologarea soiului de nucă este în curs de înregistrare și în Republica Moldova, unde introducerea acestuia în catalogul de soiuri se va produce cu proximitate la începutul anului 2023. 

Conform presei române, „Rubin” este un soi de nuc la care miezul este roșu. Noul soi are un aspect deosebit. Miezul nucilor are tegumentul roșiatic, rubiniu, iar nucii sunt mai rezistenți la boli și dăunători.

Nucul roșu este soi care aparține florei spontane din România. Specificul varietății este reprezentat de culoarea rubinie a tegumentului și, în plus, acest nuc se dovedește a fi unul rezistent la boli și dăunători, ceea ce îl face să prezinte interes pentru pomicultorii români și pentru nucicultorii din alte țări ale Uniunii Europene, dat fiind mecanismul de recunoaștere reciprocă a oricărui soi de cultură omologat în orice țară din UE.


Avantajele soiului de nuc Rubin

Tegumentul care învelește miezul are culoare roșu rubiniu;
Fructul este de mărime medie;
Rezistență sporită la secetă;
Rezistență sporită la boli;
Rezistență sporită la înghețul de primăvară;
Nu necesită lucrări speciale pentru plantare;
Nu necesită lucrări speciale de întreținere.
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

Distribuie articolul: