Inspectoratul pentru Protecția Mediului a fost echipat cu drone moderne, care vor fi folosite pentru supravegherea teritoriului, monitorizarea și documentarea încălcărilor legislației de mediu.

Dronele au fost procurate în cadrul proiectului „Extinderea gestionării durabile a substanțelor chimice și a deșeurilor în Republica Moldova pentru accelerarea tranziției către un mediu fără substanțe toxice”. Inițiativa este implementată de Asociația Experților „Pro-Mediu”, în parteneriat cu Ministerul Mediului și cu sprijinul financiar al Programului Special al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, noile echipamente vor contribui la modernizarea activităților de inspecție și control, oferindu-le inspectorilor instrumente suplimentare pentru identificarea și documentarea posibilelor încălcări.

„Dotarea Inspectoratului cu drone reprezintă încă un pas în modernizarea activităților de inspecție și control de mediu, oferind inspectorilor instrumente suplimentare pentru identificarea, monitorizarea și documentarea posibilelor încălcări ale legislației de mediu”, menționează IPM.

Utilizarea dronelor ar urma să sporească eficiența și rapiditatea controalelor, dar și siguranța inspectorilor. Acestea vor permite colectarea informațiilor necesare din zonele verificate, fără ca angajații instituției să fie nevoiți să se deplaseze fizic în fiecare punct.

Proiectul în cadrul căruia au fost achiziționate echipamentele urmărește consolidarea capacităților instituționale și legislative în gestionarea substanțelor chimice și a deșeurilor, precum și promovarea unor practici mai sigure pentru sănătatea populației și protecția mediului.

Distribuie articolul: