Locuitorii satelor Donici și Camencea, din raionul Orhei, au rămas fără acces la servicii medicale în localitățile lor, după închiderea punctelor de sănătate. Situația este deosebit de dificilă pentru persoanele în vârstă, care sunt nevoite să parcurgă distanțe de câțiva kilometri pentru o consultație, o injecție sau chiar pentru a-și măsura tensiunea arterială. Unii bătrâni nu se pot deplasa fără însoțitori, iar transportul public circulă cu o frecvență redusă.

Pentru a ajunge la medicul de familie, oamenii din comuna Donici trebuie să parcurgă aproximativ cinci kilometri. În lipsa punctelor medicale care funcționau anterior în Donici și Camencea, pacienții sunt nevoiți să meargă în alte localități, inclusiv la Teleșeu sau Orhei, transmite zdg.md.

Drumul reprezintă o adevărată provocare pentru persoanele în etate, în special pentru cele cu probleme de sănătate sau mobilitate redusă. Mulți depind de rude, vecini ori de transportul public, al cărui program nu coincide întotdeauna cu orele consultațiilor medicale.

Asistentul social Sergiu Suhoborcenco explică faptul că situația este complicată și de condițiile meteorologice, iar unele persoane nu pot ajunge nici măcar până la stația de autobuz.

Problema este resimțită inclusiv de medicii de familie. Natalia Postolachi, medic de familie în Teleșeu, spune că unii pacienți sunt atât de grăbiți să prindă transportul spre casă, încât consultațiile ajung să fie scurtate.

Irina Eremia, locuitoare a satului Donici, povestește că deplasarea la medic îi solicită foarte mult efort. Femeia trebuie să facă mai multe pauze pe drum, iar într-o zi i-au trebuit aproximativ două ore pentru a ajunge acasă de la stația de transport public.

„Merg singură, dar mă opresc de vreo 4–5 ori până acasă. Mă așez pe fundamentul la garduri, îmi iau cu mine ceva gros și mă așez. Uneori, ajung la ajutorul vecinilor – mă duc cu tricicleta, cu motoblocul, mai sun la cumnatul meu și mă duce până la rutieră”, povestește femeia.

O situație dificilă are și Eugenia Negru, care îngrijește de părinții săi în vârstă de 90 și, respectiv, 84 de ani. Mama sa suferă de probleme cardiace și pulmonare și nu se poate deplasa fără sprijin.

Pentru a o duce la medic, femeia trebuie să găsească o mașină și să achite transportul, iar drumul este greu de suportat pentru ambii părinți.

„E foarte greu cu amândoi, foarte greu. Mama nu poate merge. Are probleme cu inima și cu plămânii, se înădușă și nu poate merge. Iar să mă duc la Teleșeu – tot foarte greu îmi este. Îmi trebuie o mașină, trebuie să o plătesc, trebuie să mă duc să-i duc într-acolo și să-i aduc înapoi”, spune Eugenia.

Lipsa unui punct medical înseamnă și imposibilitatea de a beneficia în sat de îngrijiri elementare, precum administrarea injecțiilor, pansarea rănilor sau verificarea tensiunii arteriale.

Unii localnici încearcă să se ajute reciproc, însă nu toate procedurile pot fi realizate în lipsa personalului medical.

„N-avem nimic în sat – nici punct medical, nici soră medicală, care e primul ajutor. Sunt bătrâni, chiar în mahala la mine trăiesc, și au nevoie de o singură injecție s-o facă în mușchi – nu are cine”, afirmă Pelaghia Budeci, locuitoare a satului Donici.

Femeia consideră că deschiderea unui punct medical și angajarea unei asistente medicale ar îmbunătăți considerabil situația, mai ales că populația satului este îmbătrânită, iar mulți locuitori suferă de diferite afecțiuni.

Oamenii propun și organizarea unui serviciu de transport social, care să-i ducă periodic pe cei cu probleme de mobilitate la instituțiile medicale. Un asemenea serviciu ar fi deosebit de util în sezonul rece, când deplasarea devine și mai dificilă.

Primăria comunei Donici susține că analizează posibilitățile de îmbunătățire a accesului la asistență medicală. Autoritățile locale ar putea pune la dispoziție un spațiu pentru organizarea consultațiilor periodice, în funcție de resursele financiare și de cadrul legal.

Totodată, administrația locală intenționează să înainteze Consiliului comunal o propunere privind alocarea banilor necesari pentru organizarea transportului social destinat persoanelor vulnerabile.

Serviciul ar urma să fie orientat către persoanele în etate, cele cu dizabilități și locuitorii care nu se pot deplasa independent. Implementarea acestuia va depinde însă de posibilitățile bugetului local, urmând să fie stabilite și criterii de eligibilitate pentru beneficiari.

În comuna Donici locuiesc 1.380 de persoane, dintre care 328 au peste 60 de ani.

Distribuie articolul: