Colectarea ilegală a banilor în școli și grădinițe le poate aduce părinților amenzi de până la 5.000 de lei. Contribuțiile la fondul clasei, achitarea reparațiilor sau procurarea mobilierului nu sunt obligații ale acestora.

Avertizarea vine din partea directoarei Asociației „Părinți Solidari”, Ala Revenco, care a explicat că responsabilitatea pentru întreținerea și dotarea instituțiilor de învățământ revine administrațiilor acestora și autorităților competente, transmite moldova1.md.

Experta a precizat că părinții trebuie să suporte doar anumite cheltuieli legate direct de educația copiilor. Printre acestea se numără procurarea rechizitelor și materialelor didactice necesare, plata alimentației, în limitele prevăzute de lege, precum și chiria manualelor pentru clasele liceale.

„Părintele nu are nicio obligație financiară, decât cele pe care le-am menționat la prima categorie, să își asigure copilul cu rechizite, să achite alimentația și să achite pentru manuale, dacă este necesar”, a declarat Ala Revenco.

În practică, însă, părinților li se solicită frecvent contribuții pentru fondul clasei sau al școlii, renovarea încăperilor, înlocuirea mobilierului și acoperirea altor cheltuieli administrative. Astfel de plăți nu pot fi impuse familiilor.

Totodată, părinții care doresc să sprijine financiar o instituție de învățământ pot face donații individuale, cu respectarea procedurilor legale. Aceștia pot oferi bunuri școlilor și grădinițelor sau pot transfera bani prin mecanisme bancare oficiale, astfel încât contribuțiile să fie voluntare și transparente.

„Când vrei să faci o donație, vrei să oferi un ajutor școlii, o faci singur, fără a-i invita și pe ceilalți părinți să participe la ceea ce crezi tu că ar trebui”, a explicat directoarea asociației.

Ala Revenco a atras atenția că sancțiunile nu îi vizează doar pe cei care inițiază colectările ilegale, ci pot fi aplicate și părinților care participă la acestea.

Potrivit Codului contravențional, persoanele care instigă sau organizează colectarea unor recompense nelegitime riscă amenzi cuprinse între 2.500 și 5.000 de lei.

Experta a menționat că, în asemenea cazuri, Centrul Național Anticorupție poate interveni, iar procesele-verbale întocmite sunt transmise instanțelor de judecată pentru examinare. În unele situații, amenzile aplicate părinților ajung la aproximativ 2.500 de lei de persoană.

Părinții care sunt supuși presiunilor pentru a contribui financiar pot depune plângeri la Centrul Național Anticorupție, la direcțiile teritoriale de educație sau la administrația instituției de învățământ.

Drept probe pot fi utilizate inclusiv capturile de ecran ale mesajelor din grupurile de comunicare ale părinților, în care sunt solicitate sau organizate colectări de bani.

Ala Revenco recomandă ca asemenea cazuri să fie sesizate cât mai repede, întrucât termenul de prescripție pentru contravențiile respective este de 12 luni. Depășirea acestui termen poate împiedica sancționarea persoanelor implicate.

Distribuie articolul: