Elevii din Republica Moldova ar putea semnala cazurile de agresiune, intimidare și hărțuire online prin intermediul unui formular electronic anonim sau al unei cutii speciale de sesizări instalate în școli. Măsurile sunt incluse într-un plan amplu elaborat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), prezentat în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia parlamentară pentru educație.

Inga Grosu, șefa Serviciului politici în educația incluzivă și protecția copilului din cadrul MEC, a explicat că inițiativa vine ca răspuns la datele îngrijorătoare ale barometrului școlar din 2025. Potrivit acestuia, unul din patru elevi a fost supus agresiunilor fizice, iar aproape o treime s-a confruntat cu fenomenul de cyberbullying.

Pentru a combate violența în mediul școlar, MEC intenționează să testeze, în perioada 2027–2028, un model integrat de intervenție în cinci școli din Chișinău, Hâncești, Răzeni și Ialoveni. Impactul măsurilor va fi evaluat înainte de extinderea acestora la nivel național.

Totodată, directoarea adjunctă a Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, Tatiana Lungu, a subliniat că documentul prevede desemnarea unui coordonator în fiecare instituție de învățământ. Acesta va fi responsabil de gestionarea tuturor etapelor, de la identificarea unui caz de abuz până la soluționarea lui.

În cadrul consultărilor, deputata fracțiunii „Alternativa”, Angela Cutasevici, a evidențiat importanța proiectului și a solicitat implicarea mai multor ministere în implementarea planului. De asemenea, aceasta a subliniat necesitatea delimitării clare a responsabilităților școlilor de cele ale serviciilor externe, în special în cazurile grave.

La rândul său, Mariana Ianachevici, directoarea executivă a AO „AVE Copiii”, a recomandat extinderea măsurilor de prevenire a bullying-ului și în școlile sportive și de artă, pe care le consideră medii vulnerabile. Aceasta a pledat și pentru introducerea unor strategii de prevenire timpurie a comportamentelor violente în instituțiile de educație preșcolară.

Distribuie articolul: