Un bărbat din raionul Anenii Noi a fost amendat cu 300 de lei, după ce instanța a constatat că acesta nu și-ar fi îndeplinit corespunzător obligațiile privind întreținerea, educarea și instruirea copilului minor.

Potrivit hotărârii Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, cazul a ajuns în atenția autorităților după ce copilul ar fi lipsit în mod repetat și nemotivat de la ore și ar fi fost găsit hoinărind pe străzi. În cadrul examinării cauzei s-a stabilit că minorul acumulase 34 de absențe nemotivate, transmite  studio-l.online.

Tatăl și-a recunoscut vina în ședința de judecată. Acesta a declarat că are în îngrijire trei copii minori și că soția sa a părăsit familia, motiv pentru care nu reușește să acorde suficient timp îngrijirii și supravegherii acestora.

Instanța a examinat mai multe probe, printre care sesizări, declarații, procese-verbale întocmite de echipa multidisciplinară și o anchetă socială.

Potrivit materialelor dosarului, familia nu dispunea de condiții corespunzătoare, iar copiii prezentau semne de risc asociate neglijării părintești.

La stabilirea pedepsei, instanța a considerat recunoașterea vinovăției drept circumstanță atenuantă și a aplicat sancțiunea minimă prevăzută pentru această faptă – șase unități convenționale, echivalentul a 300 de lei.

Hotărârea poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Distribuie articolul: