Nu mai e un secret pentru nimeni că Ion Brătescu este producător Art Grup Bravissimo, dar și al proiectului BRAIN BAND. Prim maestrul de cor la Teatrul Național de Opera și Balet „Maria Bieșu” și-a încercat puterile în competiția X Factor România, sezon V, cu ambele formații, iar laurii pe care i-au cules s-au exprimat în aplauzele publicului și admirația juriului după fiecare evoluție a artiștilor basarabeni.

Ion a pornit foarte încrezut în această competiție, dar și foarte înarmat. Cele două grupuri vocale înființate de el au ajuns până la etapa duelurilor, atunci când au fost puse față în față, pentru a concura direct. BRAIN BAND a părăsit atunci competiția, iar Art Grup BRAVISSIMO a ajuns a fi unul dintre finaliștii sezonului V al X Factor România. Iată ce a declarat Ion Brătescu despre acest lucru:

BRAIN BAND au plecat primii din SHOW, acumulând experiență și având posibilitatea să se afirme pe marele scene de la X Factor! Eu nu pot decât să mă bucur și să continui să muncim pentru scopurile pe care ni le-am propus. Ce ține de Art Grup BRAVISSIMO, mă bucur că a fost îndrăgit de publicul din România imediat. Zic așa pentru că pe lângă concurs, am avut onoarea sa fim implicați în câteva concerte alături de Horia Brenciu (mentorul nostru) prin România”, a spus concducătorul grupurilor pentru EA.md.

Despre finala de aseară, 27 decembrie, cei din Bravissimo au doar un singur lucru de spus:

„Credem că cel mai mare trofeu al nostru este Publicul! Vă mulțumim mult, din partea întregii echipe BRAVISSIMO, pentru că ați fost alături de noi pe tot parcursul nostru la X Factor! Petru noi X Factor a fost mai mult decât un concurs – am demonstrat tuturor românilor cine suntem și ce capacități putem arăta, iar asta nu e tot. Vreau să mulțumesc persoanelor care sau implicat activ în dezvoltarea proiectelor mele la X Factor! Menționez faptul că am avut onoarea să cunoaștem mulți oamenii dragi aici la București, o echipa profesionistă, oameni cu suflet mare, oameni care știu să aprecieze adevăratele valori!”, a mai precizat din partea grupului Ion Brătescu.

Mulțumesc pentru nenumăratele mesaje frumoase!!! Mă bucur ca v-a plăcut acest moment unic alături de superbele voci de…

Posted by Cezar Ouatu on 28 Decembrie 2015

Despre mentorul lor în cadrul concursului, Horia Brenciu, aceștia au avut doar cuvinte de laudă și apreciere. Am aflat că drumul către o evoluție scenică din concurs era foarte anevoios, însemnând și 10 sau chiar 12 ore de repetiții intense.

„Alături de Horia Brenciu am trăit cele mai frumoase momente. Am avut zile întregi de repetiții, a câte 10 sau chiar 12 ore pe zi, cu Horia și Orchestra sa. Am învățat multe lucruri frumoase de la el. El s-a dedicat acestui proiect, mă refer și la Brain Band, dar în special la BRAVISSIMO – a dat de la el tot ce a putut mai bine, și asta s-a văzut atât pe scenă cât și în imaginile de culise!”, a mai precizat intervievatul pentru revista noastră.


Despre succesul lor în acest concurs, dar și planuile de viitor, Ion Brătescu povestește cu încredere:

„În primul rând vreau sa mulțumesc publicului care a fost alături de noi, ne-au apreciat și ne-au votat! Este foarte greu în zilele noastre să scoți un bănuț din buzunar, pentru asta ne închinăm în fața celor care au investit în noi câte un vot și ne-au trimis în Marea Finală. În curând o să venim cu surprize frumoase, așa cum v-ați obișnuit să vedeți de la noi! BRAVISSIMO abia își începe activitatea… Fiți cu ochii pe noi! Cu drag, Ion Brătescu cu cei mai talentați și bravi artiști din BRAVISSIMO!”, a declarat în final sursa.

Foto: Facebook.com/Ion.Brătescu